Primarul Fritz, umilit în instanță! Este obligat să plătească despăgubiri patronului „călcat” constant de USR-iști
- Antonia Hendrik
- 24 martie 2022, 18:33
Tribunalul Timiș a dat câștig de cauză patronului Dan Dinu, în procesul legat de suspendarea activității pentru 14 zile la începutul lunii octombrie printr-o dispoziție a primarului Dominic Fritz. Este aceeași persoană care deține restaurantul unde, în martie 2021, Ana Munteanu, consilier local USR, „descinsese” împreună cu jandarmii pentru a găsi nereguli.
Decizia judecătorilor de la Tribunalul Timiș: dispoziția de suspendare a activității a fost anulată, iar „pârâții” – în acest caz, primăria, primarul ca instituție și „cetățenii” Dominic Samuel Fritz și Caius Șuli (secretarul general) – au fost obligați „în solidar” la plata a aproximativ 40.000 de lei către „reclamantul” Del Corso Family SRL.
Dan Dinu: „neo-marxiștilor” li s-a pus pata pe mine
Dan Dinu declara la acea vreme: „Într-o perioadă marcată de un vârf pandemic ce lovește atât în sănătate, cât și în economia națională, Primarul Timișoarei a decis, în același spirit neo-marxist, USR-ist, continuarea activității începută de colega sa de partid Ana Munteanu, de care în primăvara acestui an se dezicea, negând cu vehemență orice implicare.
Primarul a emis această dispoziție după ce am atenționat instituțiile abilitate care au avut rol consultativ (Direcția Poliției Locale Timișoara, Serviciul Inspecția Comercială) că orice acțiune de suspendare este un abuz, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea acestei măsuri.
Astfel măsura a fost dispusă ca urmare a tulburării liniștii publice dupa ora 22.00 prin programul de muzică tradițional românească. Normele legale oferă această posibilitate doar în situația în care abaterea s-ar fi repetat, însă societatea noastră a fost sancționată doar o singură dată”. Poliția locală transmitea, cu aceeași ocazie, că „În ceea ce privește restaurantul din Piața 700, acesta a fost sancționat de două ori pentru gălăgie, în luna mai și în luna august”, a mai spus omul de afaceri.
Sentința Tribunalului Timiş:
Din start trebuie menţionat că gotărârea dată de Tribunalul Timiş poate fi atacată în următoarele 15 zile de către pârâți.
„Admite în parte acţiunea. Dispune anularea dispoziţiei nr. 1687/04.10.2021 emisă de Municipiul Timişoara prin Primar. Obligă pârâţii în solidar la plata către reclamantă a despăgubirilor constând în suma de 23.567,55 lei reprezentând contravaloarea chiriei şi suma de 16.355 lei reprezentând contravaloarea şomajului tehnic, achitate de reclamantă pe perioadă suspendării activităţii.
Respinge în rest acţiunea. Obligă pârâţii la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 lei. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată azi, 23 Martie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, scrie ziuadevest.ro.