Prima zi de concediu medical va fi plătită integral pentru anumite categorii. Vot în Senat

Prima zi de concediu medical va fi plătită integral pentru anumite categorii. Vot în SenatConcediu medical. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Senatul României a aprobat recent un amendament care protejează anumite categorii de persoane de la neplata primei zile de concediu medical. Măsura vizează, în special, pacienții internați în spitale, cei incluși în programele naționale de sănătate și femeile aflate în concediu de maternitate, care vor primi integral indemnizația încă din prima zi, potrivit senatorilor.

Senatul schimbă regulile concediului medical

Amendamentul completează Ordonanța de Urgență 91/2025, care stabilea anterior că prima zi de concediu medical nu se plătește.

În cadrul votului din Senat, 72 de senatori au susținut modificarea, în timp ce două voturi au fost împotrivă și opt au fost abțineri. Propunerea a fost susținută de reprezentanți ai PSD, PNL, UDMR și AUR. Printre semnatari se numără Nicoleta Pauliuc (PNL) și Adrian Streinu-Cercel (PSD).

Senatul României

Senatul României. Sursa foto: Mircea Abrudean/Facebook

Protejarea românilor aflați în situații vulnerabile

Nicoleta Pauliuc a explicat că amendamentul urmărește să protejeze oamenii aflați în situații vulnerabile.„Nu putem pune pe aceeași planuri suspiciune și o internare. Această diferențiere este o chestiune de justiție socială.” Potrivit senatoarei, legislația trebuie să prevină abuzurile, dar nu trebuie să pună în dificultate persoanele care se confruntă cu probleme reale de sănătate.

Concediul medical.

Solicitare concediu medical. Sursa foto: Arhiva EVZ

Mulți români vor scăpa de plată

Și senatorul PSD Cătălin Graur a subliniat importanța unui echilibru între disciplina bugetară și protecția socială. El a spus că trebuie luate decizii care să-i protejeze pe români.

„Deciziile guvernamentale nu sunt pentru tabele Excel, sunt pentru oameni. Politica responsabilă înseamnă fermitate acolo unde există abuzuri, dar și protecție atunci când este vorba de suferință reală”, a spus acesta.

Conform OUG 91/2025, pentru certificatele de concediu medical emise între 1 februarie 2026 și 31 decembrie 2027, indemnizația se calcula prin scăderea primei zile, angajatorul suportând plata de la a doua până la a șasea zi inclusiv, iar ulterior din fondurile statului.

Amendamentul adoptat de Senat elimină această scădere pentru categoriile protejate, asigurând astfel plata completă a concediului medical încă din prima zi.