Casa Albă a reacționat față de încercările Rusiei de a destabiliza Guvernul din Republica Moldova. Coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a transmis că Statele Unite sunt alături de Chișinău.
John Kirby, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, a ținut o conferință de presă în timpul căreia a vorbit despre amenințările la adresa politicii și parcursului european al Republicii Moldova. Oficialul american a spus că rapoartele făcute de autoritățile din Statele Unite sunt „profund îngrijorătoare”, dar în ciuda acestui lucru „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc.
Coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a continuat prin a spune că SUA este alături de Republica Moldova în aceste momente dificile. „Suntem categoric alături de guvernul moldovean şi de poporul moldovean”, a concluzionat John Kirby care a mai vorbit și despre obiectele zburătoare doborâte de aviația americană pe parcursul săptămânii trecute, informează BBC.
Republica Moldova anunță un complot la adresa guvernării pro-europene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut mai multe declarații în legătură cu anumiți militari care sunt camuflați în civili. Liderul de la Chișinău a spus despre aceste persoane că au încercat să coordoneze acțiuni violente. „Un atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”, scopul fiind forțarea schimbării puterii de la Chișinău.
Președinta a făcut referire și la documentele primite din partea Ucrainei. Volodimir Zelenski a declarat, săptămâna trecută, că serviciile secrete ucrainene au interceptat un plan al Rusiei în care se spune că Moscova vrea să distrugă Republica Moldova. „Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. Planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent”, a spus Maia Sandu.
Președintele Moldovei a mai adăugat că materialele primite de la Kiev conțin instrucțiuni în legătură cu regulile de intrare în țară pentru cetățenii care provin din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru. „Se dorește răsturnarea puterii legitime de la Chișinău și punerea țării noastre la dispoziția Rusiei pentru a ne folosi în războiul lor din Ucraina”, a mai spus Maia Snadu.