Prima gaură neagră inactivă descoperită în afara Căii Lactee: „Am găsit un ac într-un car cu fân”

Prima gaură neagră inactivă descoperită în afara Căii Lactee: „Am găsit un ac într-un car cu fân”Sursa: Dreamstime.com

Oamenii de știință au descoperit o gaură neagră latentă, ce are masa de nouă ori mai mare decât cea a Soarelui. Aflată în afara Căii Lactee, gaura neagră orbitează în jurul unei stele de culoare albastră, iar astronomii vorbesc despre „o descoperire foarte interesantă”.

Gaura neagră latentă a fost denumită VFTS243, fiind parte a unui sistem binar cu o stea însoțitoare. Este prima gaură neagră „care a fost detectată, fără echivoc, în afara galaxiei noastre”, a transmis un om de știință din cadrul Universității din Sheffield.

Prima gaură neagră latentă, descoperită în afara Căii Lactee

Asta după ce, vreme de peste doi ani, astronomii au efectuat căutări în Spațiul Cosmic referitoare la sistemele binare de găuri negre. Paul Crowther, astrofizician din cadrul aceleiași universități, a descris noua gaură neagră drept „o descoperire foarte interesantă”, asta după ce „au fost propuse mai multe găuri negre latente candidate”.

Potrivit oamenilor de știință, găurile negre de masă stelară ajung să fie create ca urmare a sfârșitului vieții unor stele masive, care, din cauza propriei gravitații, ajung să se prăbușească. În cazul sistemelor binare, formate din două stele ce se rotesc una în jurul celeilalte, procesul descris anterior se încheie prin formarea unei găuri negre, chiar pe orbita unei stele luminoase care o însoțește.

Masă de nouă ori mai mare decât cea a Soarelui

Gaura neagră VFTS243 are o masă totală de peste nouă ori mai mari decât cea a Soarelui. Mai mult, aceasta orbitează în jurul unei stele cu culoare albastră, ce are o masă de 25 de ori mai mare comparativ cu cea a Soarelui (1,989E30 kg).

Echipa internațională care a descoperit gaura neagră latentă a publicat un studiu în revista Nature Astronomy, acolo unde subliniază faptul că steaua care a produs nașterea găurii negre VFTS243 a dispărut, însă fără a exista vreun semn al unei explozii de supernovă.

Paul Crowther a colaborat cu Tomer Shenar, cercetător în cadrul Institutului de Fizică și Astronomie, bursier Marie-Curie la Universitatea din Amsterdam. Shenar vorbește despre „un scenariu de colaps direct”, mai exact un colaps lipsit de o explozie, ceea ce vine cu „implicații enorme pentru originea fuziunilor de găuri negre în Cosmos”, a transmis cercetătorul Tomer Shenar.

Sursa: Mediafax.ro

Șase ani de observații

Găurile negre inactive sunt cele care emit radiații X reduse, fiind, de altfel, modul prin care cercetătorii reușesc să le identifice, pentru că altfel acestea sunt greu de observat, mai ales din cauza faptului că, de cele mai multe ori, nu interacționează cu mediul înconjurător.

Descoperirea găurii negre VFTS243 vine după șase ani de observații asupra nebuloasei Tarantula, utilizând instrumentul spectografic multielement fiber large de pe Very Large Telescope (VLT) al Observatorului European de Sud, conform Mediafax.