Parlamentul a renunţat la câteva miliarde de lei care trebuiau returnate de către angajaţii din Administraţie ce au primit sporuri ilegale înainte de 2010, în urma adoptării proiectului de lege iniţiat în acest sens de parlamentarii UDMR.
Este vorba de sporuri a căror ilegalitate a fost constatată de Curtea de Conturi în urma controalelor la autorităţile publice centrale şi mai ales locale. Estimarea Curţii pentru 2008 indica drepturi salariale acordate ilegal în sumă de 953 de milioane de lei. Extinsă la nivelul mai multor ani, suma aferentă amnistiei fiscale devine de-a dreptul ameţitoare, de ordinul miliardelor de lei. Potrivit lui Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi, aproximativ 30% din decizii de returnare a banilor au fost anulate de instanţele de judecată, dar restul au fost sau urmau să fie aplicate. Angajatori inventivi În urma unui amendament al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, de lege vor beneficia şi angajaţii în proiecte finanţate din fonduri europene al căror beneficiar este Ministerul Educaţiei, perioada extinzându- se în cazul lor până la 1 ianuarie 2012. Un alt amendament spune că banii recuperaţi deja nu vor fi daţi înapoi, dar acesta ar putea fi atacat ca neconstituţional, pentru că provoacă o discriminare. Din raportul realizat în anul 2009 de Curtea de Conturi ies în evidenţă, pe de o parte, incompetenţa, care a dus la interpretarea eronată a legilor, şi, pe de altă parte, intenţia explicită de a eluda cadrul legal, dacă ne referim la categoriile de prime acordate (de refacere după concediul de odihnă, primă de toamnă, bonificaţie pentru ziua localităţii etc). 953 milioane de lei au totalizat drepturile salariale acordate ilegal în 2008, potrivit unui raport al Curţii de Conturi