Iasmina Daminuță, fosta soție a fotbalistului Cristian Daminuță, a scăpat cu viață după ce a încercat să se sinucidă. Ea a explicat public că a trecut printr-o perioadă foarte proastă, a fost afectată de depresie și a recurs la acest gest extrem.

„Oricine trece printr-o perioadă mai grea în viaţă, şi eu am trecut prin aşa ceva. Am trecut printr-o depresie. Au fost mai multe evenimente care m-au dus la acest gest ruşinos, pot să spun! Acum două zile am fost plecată de la părinţii mei (…) Mă deranja orice, orice mi se spunea, mă supăram şi mă enervam pe toată lumea. Şi dacă eram întrebată dacă mănânc mă enervam (…) M-am certat şi cu părinţii mei şi eu am o relaţie bună cu ei şi am fost afectată. Pe drum de la Oraviţa am luat mai multe pastile cu gândul de a-mi încheia viaţa. M-am urcat în maşină cu gândul de a-mi lua viaţa, credeam că ajung în Timişoara că mă pun să dorm şi totul se va încheia (…) Fix când eram în faţa blocului, nu aşteptam să fiu salvată, m-am întâlnit cu prietena mea bună. S-a uitat la faţa mea, şi-a dat seama că parcă nu sunt eu şi m-a ajutat. Mi-a sunat părinţii care mă susţin necondiţionat. Am fost împreună la biserică şi cred că doar prin credinţă pot depăşi acest moment”, a declarat Iasmina Daminuță în cadrul emisiunii „Agenția VIP”.

Te-ar putea interesa și: