Prietenul lui Vladimir Putin a finanțat școala copiilor prințului William. Donație de 2,2 milioane de lire sterline pentru o piscină

Sursa foto Arhiva EVZ

Un prieten de-al lui Vladimir Putin a finanțat școala pe care o frecventează copiii prințului William și ai lui Kate Middleton. Banii, în jur de 2,2 milioane de euro au fost utilizați pentru construcția unei piscine noi, destinată elevilor. Donatorul este oligarhul rus Arkrady Rotenberg, care se știe cu Putin încă de pe vremea copilăriei, aflat pe lista persoanelor sancționate de guvernul britanic.

Școala pe care o frecventează copiii cuplului prințului William și ai lui Kate Middleton, a acceptat o donație de 2,2 milioane de lire sterline din partea oligarhului rus Arkrady Rotenberg. Miliardarul, în vârstă de 71 de ani, este un vechi prieten de-al lui Vladimir Putin cu care se cunoaște din copilărie.

Banii au fost donați în urmă cu aproximativ un deceniu. înainte ca micii prinți să frecventeze cursurile Lambrook School din Berkshire. Cele 2 milioane de lire sterline au fost folosite pentru construcția unei piscine destinată elevilor care frecventează cursurile acestei școli.

Un purtător de cuvânt al școlii a declarat pentru MailOnline că școala a respectat legislația în domeniul donațiilor. Drept urmare, reprezentanții instituției nu comentează nici în legătură cu valoarea donației și nici cu numele donatorilor.

„Școala Lambrook a respectat întotdeauna și va respecta întotdeauna pe deplin toată legislația corespunzătoare și întreprinde o diligență strictă pentru orice donație caritabilă. Nu comentăm donații individuale sau donatori. Proiectul bazinului de înot a început în 2011, iar orice donație pentru acest proiect a fost primită în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Donația a fost făcută în 2011

Oligarhul rus a făcut această donație cu mult înainte ca membrii familiei regale să frecventeze cursurile școlii. Aceștia au fost înscriși la Lambrook School anul trecut, când prințul Wiliam și familia sa au ales să se mute la Windsor.

Anterior apariției informațiilor despre donație în spațiul public, fosta soție a oligarhului a declarat pentru The Sun că ei susțin școala și proiectul.

„Am fost fericiți să sprijinim această școală și să le oferim copiilor o nouă oportunitate de a înota”, a precizat Natalia Rotenberg, fosta soție a oligarhului rus.

Prietenul din copilărie al lui Vladimir Putin

Arkrady Rotenberg s-a născut la Leningrad (actualul Sankt Petersburg – n. red.) și a făcut parte din același club de sambo ca și Vladimir Putin. Cei doi au devenit prieteni din acea perioadă. În prezent, oligarhul rus este creditat cu o avere de aproximativ 2,9 – 3 miliarde de lire sterline.

Rotenberg a primit mai multe medalii, de-a lungul timpului, de la Vladimir Putin, între care Ordinul Prieteniei, Ordinul Erou al Muncii din Federația Rusă și Ordinul de Onoare.

După declanșarea războiului din Ucraina, el a fost pus pe lista persoanelor din Rusia supuse sancțiunilor în Marea Britanie din cauza legăturilor cu Vladimir Putin, conform alephnews.ro.