Prețurile RCA în 2024. Evoluția prețurilor, la ce să se aștepte șoferii

Prețurile RCA în 2024. Evoluția prețurilor, la ce să se aștepte șoferii Trafic aglomerat pe Valea Prahovei Sursa foto: Arhiva EVZ

Prețurile RCA au cunoscut o evoluție relativ liniștită, în acest an, în ciuda falimentului Euroins, când se preconiza că prețurile asigurărilor auto vor exploda. În acest context pare că măsura limitării tarifelor maxime pentru RCA și-a atins scopul. Chiar dacă anumite tipuri de asigurări auto obligatorii au crescut, altele au dat înapoi. Ce se va întâmpla în 2024.

Prețurile RCA nu au cunoscut o explozie, așa cum se așteptau experții, după falimentul Euroins, din martie 2023. Piața a rămas relativ liniștită, la acest lucru contribuind și măsura de limitare a tarifelor maxime.

Prețurile RCA au rămas relativ constante în această perioadă de patru luni, din mai până în octombrie. Luna mai este prima în care au fost aplicate integral prețurile maxime fixate prin lege. Datele de vânzări ale mai multor intermediari și asigurători arată că prețurile RCA au crescut marginal pe anumite segmente de șoferi. Pe de altă parte, acestea au scăzut pe alte segmente de asigurări.

Variații importante de tarife  au fost înregistrate doar în cazul automobilelor cu capacitate cilndrică mare. Conform unei analize Economica.ro, din cele 40 de segmente din zona automobile conduse de persoane fizice, în 16 cazuri prețurile au crescut. În alte 13 au fost înregistrate reduceri, iar în 11 cazuri s-au menținut constante.

Ne puteți urmări și pe Google News
RCA

Sursa: Arhiva EVZ

Prețurile RCA în 2024

Interesul șoferilor pentru asigurările auto obligatorii de tip RCA rămâne ridicat. Astfel, experții se așteaptă ca tarifele să nu crească exagerat nici în umătorul an, 2024. Există toate datele care să ne facă să credem, conform analiștilor, că o explozie la prețurile RCA, din 2024, poate fi evitată.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a luat măsura plafonării la tarifele RCA în contextul falimentului Euroins. Firma, fost lider pe piața asigurărilor, și-a pierduit licența în luna martie și a intrat în faliment.

Prețurile RCA au fost stabilite la un nivel maxim egal cu maximul din 28 februarie, practicat de fiecare societate în parte. Măsura a fost luată într-o primă fază, pentru șase luni. Ulterior, a fost prelungită până la finalul anului, cu încă 3 luni.

Concomitent cu plafonarea maximului, ASF a decis să suspende și plata contribuției asigurătorilor pentru supravegherea pieței RCA. Este vorba despre procentul de 1% din primele brute subscrise adică aproape 80-100 de milioane de lei.