La Consiliul de război ținut marți, la CSM, când cinci procurori de serviciu ai secției de profil au fost chemați să-mpartă dreptatea între Tudorel Toader și Codruța Kovesi, șefa DNA a repurtat victoria unanim anticipată.
Toți cei 5 judecători ai procurorilor (și cu Augustin Lazăr 6) au mers în bloc pe mâna incriminatei, respingând ferm propunerea de revocare a acesteia, chiar fără să mai studieze și dosarele explicative pe care li le oferise Doamna K.
De fapt, nici nu mai conta, pentru că rolul deciziei era oricum doar unul consultativ, drept care pisica moartă a fost aruncată în curtea Cotrocenilor, unde echipa de consilieri juridici ai președintelui Iohannis se luptă deja cu descifrarea Raportului înaintat de ministrul Toader și cu cele vreo 1.000 de pagini din anexe. Ceea ce ar putea să mai dureze, mai ales că, până la momentul acela, se vor mai consuma câteva evenimente extrem de interesante.
Primul a fost chiar ieri, când a avut loc prezentarea bilanțului DNA - în prezența președintelui Iohannis și în absența ministrului justiției – unde s-a reconfirmat că Direcția Națională Anticorupție merge ca pe roate, că nici vorbă de abuzuri, de dosare aranjate și de probe falsificate, fiind chiar și aducătoare de... profit financiar !
Urmează ca și Ministerul Public să-și prezinte bilanțul, ca și DIICOT-ul, dar cum toate acestea vor fi înaintate obligatoriu ministrului de resort, profesorul Tudorel Toader va avea timpul necesar pentru a le parcurge, în vederea întocmirii Raportului asupra Justiției române, pe care-l va prezenta în plenul Parlamentului României. Acela poate fi momentul adevărului, așteptat de toată lumea, în care s-ar putea să constatăm că starea justiției noastre este cu totul alta decât cea zugrăvită de cei care resping reformarea și modernizarea ei, din perspectiva legislației europene.
Și nu am nicio îndoială că și președintele Iohannis așteaptă tocmai acel raport , înainte de a pronunța verdictul în privința șefei DNA. Corect și absolut normal. De altfel, vă reamintesc că șeful statului a petrecut deunăzi exact două ore în compania ministrului Toader, în care acesta din urmă a precizat că nu s-a discutat despre revocarea Codruței Kovesi, ci doar despre România statului de drept!
Până acolo, după cum observați, tot românul nostru se pricepe la justiție, abundă trăncăneala și se pronunță în domeniu te-miri-cine, de la administratori de bloc, la gospodine, frizeri, ba și câte-un filozof. Rezultă, fără dubii, că imaginea justiției e fisurată și terfelită, iar dacă nu mă credeți pe mine, iată ce scrie, negru pe alb, Horațiu Pepine, de la Deutsche Welle: „Tensiunea politică a atins cote maxime la București.
Situația pare atât de încordată, încât nimeni nu îndrăznește să întrevadă o ieșire. Partizanilor șefei DNA nu le vine să creadă că ministrul Justiției a cerut totuși revocarea ei din funcție, după cum adversarii sunt uimiți că ministrul a avut acest curaj(...). DNA și-a pierdut aura de infailibilitate din mai multe cauze: a pierdut foarte multe procese în ultimii doi ani și a tergiversat soluționarea unor dosare până la termenul de prescriere.
Nu în ultimul rând, au izbucnit mai multe scandaluri privitoare la procurori din DNA acuzați cel puțin de conduită nedemnă, dacă nu și de abuzuri procedurale grave. Sunt lucruri dovedite pe care nici partizanii ireductibili ai șefei DNA nu le contestă. Prin urmare, i se poate acorda Laurei Codruța Kövesi și oricui altcuiva un cec în alb?...”
Peste toate acestea, marți seară a fost dată publicității și motivarea Curții Constituționale la Legea 303/2004,privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care se precizează: „Având în vedere caracterul bicefal al autorității executive, legiuitorul a optat pentru o procedură în cadrul căreia Guvernul și Președintele să conlucreze.
Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul justiției, sub autoritatea acestuia funcționând procurorii constituiți în parchete. Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în aceasta materie”
Și, după cum vă reaminteam, președintele și ministrul conlucrează. Pentru consolidarea statului de drept! …