Preşedintele iranian, Ebrahim Raissi, în vizită la Beijing, pentru a întări legăturile cu China

Preşedintele iranian, Ebrahim Raissi, în vizită la Beijing, pentru a întări legăturile cu China Xi Jinping face noi modificări în cadrul armatei. Sursa Foto: Arhiva EVZ

La invitaţia omologului său chinez, Xi Jinping, preşedintele iranian, Ebrahim Raissi, face o vizită oficială în China de marţi până joi, a anunţat ministerul chinez al Afacerilor Externe. Cei doi lideri s-au întâlnit prima dată în septembrie. Ebrahim Raissi a cerut atunci o întărire a relaţiilor economice între Teheran şi Beijing, mai ales în domeniile "petrolului şi energiei".

Preşedintele iranian, Ebrahim Raissi, începe marţi, 14 februarie, o vizită oficială de trei zile în China pentru a întări cooperarea între cele două ţări într-un context de tensiuni cu Occidentul.

China a semnat în 2021 un vast acord strategic pe 25 de ani cu Iranul, duşmanul declarat al Statelor Unite ale căror sancţiuni grele asfixiază economia Republicii islamice.

Teheranul este de altfel acuzat de ţările occidentale că dă un asprijin Rusiei în invazia acesteia în Ucraina prin furnizarea de drone iraniene înarmate, ceea ce Iranul neagă categoric.

Ebrahim Raissi a sosit marţi dimineaţa devreme, potrivit imaginilor televiziunii de stat iraniene, care l-au arătat coborând din avion.

Această vizită în China a preşedintelui iranian vine în momentul în care Iranul este traversat de o mişcare de contestare declanşată de moartea, pe 16 septembrie, a Mahsei Amini, o tânără de 22 de ani arestată pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii islamice.

Ebrahim Raissi va fi primit de preşedintele Xi Jinping. Programul oficial al vizitei nu este cunoscut deocamdată.

Cei doi lideri s-au întâlnit pentru prima dată în septembrie la summitul Organizaţiei de Cooperarea de la Shanghai (OCS), organizat la Samarkand, în Uzbekistan.

Cu ocazia acestui summit, preşedintele iranian a cerut întărirea relaţiilor economice cu Beijingul, în special în domeniile "petrolului şi energiei, tranzitului, agriculturii, comerţului şi investiţiilor".

Beijingul vrea să joace un "rol constructiv"

Beijingul caută de mult timp să-şi întărească legăturile cu Teheranul. Preşedintele Xi Jinping a descris Iranul ca pe "principalul partener al Chinei în Orientul Mijlociu" într-una din rarele sale vizite în această ţară în 2016.

Beijingul vrea să joace un "rol constructiv în întărirea unităţii şi cooperării cu ţările din Orientul Mijlociu şi în promovarea securităţii şi stabilităţii în regiune", a subliniat luni în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţieii chineze, Wang Wenbin.

Preşedintele iranian urmează de asemenea să se întâlnească cu oameni de afaceri chinezi şi cu compatrioţi care trăiesc în China, potrivit ageţiei oficiale iraniene Irna.

Beijingul este primul partener comercial al Iranului şi era unul din cei mai mari cumpăratori de petrol înainte ca fostul preşedinte american, Donald Trump, să impună din nou în 2018 sancţiuni, după retragerea unilaterală a Statelor Unite din acordul privind nuclearul irnian, cunoscut sub acronimul JCPOA.

Iranul şi marile puteri au lansat în aprilie 2021 la Viena negocieri care urmăresc să resusciteze acest acord internaţional încheiat în 2015, care garantează caracterul civl al programului nuclear al Iranului, acuzat, în ciuda negărilor sale, că încearcă să se doteze cu arma atomică. Dar negocierile sunt acum într-un punct mort.

Beijingul este unul din membrii grupului de dialog care urmăreşte să relanseze acest acord între Iran de o parte şi şase mari puteri (China, Rusia, Statele Unite, Franţa, Germania şi Regatul Unit) ca şi Uniunea Europeană.

Diplomatul Ali Bagheri, care supervizează aceste negocieri din partea Iranului, îl însoţeşte pe Ebrahim Raissi în China.

Preşedintele iranian este de asemenea însoţit de ministrul afacerilor externe, de cel al economiei şî finanţelor, ca şi de ministrul petrolului, potrivit televiziunii de stat iraniene, potrivit france24.com

Ultima vizită în China a unui preşedinte iranian datează din 2018. Moderatul Hassan Rohani (2013-2021) a participat atunci la un summit al OCS.

(Traducerea Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News