Așa se face că am fost acolo la apariția președintelui Iohannis, venit să-și lanseze propria carte, ”Primul pas”. N-am asistat la lansarea propriu-zisă, dar am fost de față la intrarea președintelui în incinta de la Romexpo. El intra cînd eu ieșeam. M-am oprit, firește, din drumul meu și am privit trecerea președintelui Iohannis și a însoțitorilor săi pe culoarul dintre standuri. Am citit cîteva relatări de presă de la eveniment și, mărturisesc, sînt contrariat. În general, s-a spus că președintele a fost întîmpinat cu aplauze. Poate că nu acolo unde eram eu și poate că nu aproape de mine, căci ceea ce am auzit eu cînd a apărut președintele Iohannis în incinta Bookfest, a fost o lungă și respectuoasă tăcere.

Președintele a intrat în pavilionul Bookfest-ului printr-o ușă laterală. Presa îl aștepta chiar acolo, bineînțeles. Întregul grup, compus din președinte alături de soția sa, cameramanii și fotografii din fața lor care, înaintînd cu spatele, îl filmau și îl fotografiau continuu, gărzi, aghiotanți, consilieri și cărători de genți în urma sa, a fost însoțit de tăcere și priviri curioase în drumul său prin fața standurilor diverselor edituri pentru a ajunge la cel al Editorii Curtea Veche. Oamenii, firește, se dădeau la o parte din calea grupului. Rămâneau de-o parte și de alta, priveau, mulți dintre ei ridicau telefoanele mobile pentru a fotografia ori filma – dar toată lumea tăcea asurzitor. Nimeni nu aplauda și nimeni nu protesta. Nimeni nu se bucura și nimeni nu înjura. Lumea se uita, pur și simplu – alb absolut! Președintele, cu chipul scăldat de lumina camerelor tv, zîmbea în dreapta și-n stînga. Pășea încet, mîndru-vertical, în costumul său impecabil. Poate că la standul Curtea Veche să fi avut parte de o primire ceva mai animată – mă gîndesc că acolo este normal să se fi aflat fanii săi. Pînă la standul unde și-a lansat cartea, însă, nu! Tăcere totală. În orice caz, chiar și presa binevoitoare la adresa președintelui Iohannis a raportat cam 350 de persoane prezente la lansare. Vă amintiți lansarea celeilalte cărți a dlui Iohanis, ”Pas cu pas”?

A avut loc pe 19 noiembrie 2014, în pavilionul cel mare de la Romexpo, acolo unde se organizează în fiecare toamnă Tîrgul de carte Guadeamus. Atunci, entuziasmul stîrnit de apariția președintelui abia ales a fost enorm. O energie aproape vizibilă cuprinsese întregul pavilion circular. Cîteva mii  de oameni au ținut să fie de față. Aplauze, urale, ovații! Fotografii ale evenimentului se pot găsi și azi pe Internet: vedem zeci de mîini care întindeau cartea spre președinte pentru autograf, vedem, de sus, o adevărată mare de oameni stînd dispuși concentric în jurul omului care, așezat pe un jilț, decisese să nu plece pînă nu semnează cărțile tuturor celor care vor, vedem o înghesuială veselă, cordială, zîmbete și îmbrățișări. Nu poți să nu sesizezi diferența enormă dintre atmosfera lansării primei cărți și atmosfera lansării celei de-a doua. Doar 6 luni mai tîrziu. Nu-mi spuneți că e normal, ca să banalizați observația mea, pentru că nici eu nu spun că e anormal. Mă întreb, doar, dacă nu cumva  din ce în ce mai multă lume răspunde tăcerilor prezidențiale cu tăcere. Oare președintele Iohannis s-a gîndit vreodată că, tăcînd, obține de la poporul său același gen de reacție?

De fapt, cred că nimeni nu știe deocamdată ce vrea acest președinte de la propriul mandat. În afară de faptul că a început să-i crească o statuie în sine însuși, e dificil de întrezărit altceva. Eu, de pildă, cred că principala lui grijă de cînd a ajuns la Cotroceni este să nu cumva să semene cu Traian Băsescu. Nu zic că este o idee proastă – orice președinte trebuie să își găsească rapid profilul propriu, în diferență cu predecesorii. Mai ales că, votîndu-l pe el și nu pe Ponta, poporul a optat clar pentru o altă stilistică decît cea a ”bătăliei” – cuvînt patologic de drag primului-ministru. Dar, dacă preocuparea principală a acestui președinte este stilul, iar el găsește cu cale să o rezolve tăcînd și ținîndu-se departe de trebile țării, atunci avem cu toții (noi, nu el!) o problemă. Mare! În două vorbe, problema este că se întoarce Ponta. Și imensa masă de români, care l-a votat pe Iohannis anume ca să nu vină Ponta, va fi direct păcălită. Nu știu ce opțiuni politice are, de fapt, președintele. Tind să cred că este un nostalgic uselist, dar care știe că fosta alianță anti-Băsescu nu se mai poate reface. Cred că este prins între o non-realitate pe care o ia drept realitate fiindcă i se pare mai simplă (o competiție cu Băsescu sau, măcar, cu umbra sa) și o realitate pe care refuză să o vadă fiindcă i se pare mai complicată (o competiție cu PSD și Ponta). Cert este că președintele Iohannis are despre Ponta o părere cu mult mai bună decît am eu și despre Băsescu o părere cu mult mai proastă decît am eu. Dar nu potrivirea părerilor noastre contează. Contează ce face președintele pentru țara lui? Că tace, ok. Să tacă. Dar, în afară de tăceri, mai face ceva?

În planul politicii interne, președintele Iohannis ar trebui să aibă o prioritate clară, cu două obiective: înlocuirea guvernului Ponta și conslidarea PNL. Ne-a anunțat, însă, că nu se bagă în nici una dintre aceste chestiuni. Bun, să zicem că președintele nu face politică de partid (ceea ce e și o tîmpenie și o ipocrizie). Atunci, președintele ar trebui să asume teme instituționale majore, de anvergură strategică. Să facă ceva în privința defrișărilor, de pildă. (Nu-mi spuneți că rettrimiterea unei legi în Parlament și punerea chestiunii pe agenda unui CSAT de peste o lună sînt acțiuni prezidențiale pe măsura intensității temei, vă rog!) Sau, să facă ceva în privința educației (doar a fost profesor). Sau, să asume un proiect de descentralizare și reorganizare administrativ-teritorială a țării, plus o reformă instituțională a administrației locale (doar a fost primar de mare și frumos oraș ardelean).  În fine, ar trebui să asume ceva, o temă, un proiect, o idee a lui de care să ne convingă pe toți! Nu vorbesc deliberat despre politica externă, din simplul motiv că dl președinte nu există, încă, în această materie. Mai așteptăm. Nu vorbesc nici despre îndatorirea supremă a oricărui președinte după această Constituție, aceea de a veghea la independența și echilibrul puterilor în stat, pentru că îmi dau seama cît este de difcil oricui în România de azi, cu românii de azi, să țină în echilibru această complicată ecuație. Vorbesc despre lucruri simple, concrete, ușor de urmărit  public, în care președintele își poate exprima gîndirea plenar. Nu văd nimic. Înțeleg că reticența sa de a se implica transparent în ceva anume vine și din dorința de a nu i se reproșa că seamănă cu Băsescu. Bun. A reușit. Să-l felicităm! Nu seamănă cu Băsescu. Și?

În încheiere, vreau să fac o precizare, ca să fie clar de pe ce poziție vorbesc: l-am votat pe Iohannis în 2014 atît în turul 1, cît și în turul 2. Am scris aici articole în favoarea lui, contrastînd puțin cu atmosfera generală a ziarului. Am fost fericit la culme cînd l-am văzut președinte. Dacă astăzi s-ar repeta alegerile prezidențiale cu aceiași competitori ca în noiembrie trecut, tot cu Iohannis aș vota în ambele tururi. Dar în fața noastră nu mai este 2014, ci 2016. Abia atunci ne vom da seama cum a fost primul pas al președintelui Iohannis.