Președintele a decis: Cei care nu se izolează să fie omorâți! Ce pățesc medicii

Președintele a decis: Cei care nu se izolează să fie omorâți! Ce pățesc medicii

Liderul autoritar al republicii ruse Cecenia, Ramzan Kadîrov, a cerut concedierea „provocatorilor” din rândul personalului medical care s-au plâns de lipsa mijloacelor de protecţie anticoronavirus.

Potrivit media ruse, scandalul a plecat de la un miting spontan, săptămâna trecută, al personalului de la spitalul din oraşul Gudermes, după ce s-a anunţat că va primi pacienţi cu Covid-19, scrie Agerpres.

Participanţii la miting au denunţat lipsa de măşti şi combinezoane de protecţie şi revendicările lor au circulat ulterior pe reţelele sociale. Mai târziu, „greviştii” au apărut la o televiziune locală pentru a-şi cere scuze.

„Provocatorii trebuie daţi afară. Avem de toate: materiale, costume, măşti, oxigen, medicamente”, a declarat Kadîrov într-o reuniune guvernamentală, citat de TASS.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Avem cel puţin 30.000 - 40.000 de combinezoane de protecţie şi achiziţionăm milioane de măşti”, a adăugat liderul cecen.

După reclamaţiile personalului de la spitalul din Gudermes, autorităţile au explicat că a fost vorba de o omisiune a conducerii instituţiei de a-i informa pe angajaţi în legătură cu echipamentele pe care le au la dispoziţie.

Imprevizibil, cunoscut pentru luările sale de poziţie radicale şi bănuit de critici că a comandat asasinarea unor detractori, Ramzan Kadîrov conduce Cecenia cu o mână de fier.

În aprilie, el a ameninţat cu moartea o ziaristă de la publicaţia de opoziţie Novaia Gazeta în legătură cu un articol în care a scris că cecenii care au contractat noul virus sunt reticenţi să ceară ajutorul spitalelor subechipate, de teama măsurilor punitive şi a represaliilor forţelor de securitate.

În paralel, liderul cecen este acuzat că a impus cu ajutorul fricii izolarea pentru a limita propagarea virusului, proclamând public că aceia care nu se izolează ar trebui „omorâţi” şi comparându-i pe cecenii care îi contaminează pe alţii cu nişte „terorişti”.

Cifrele oficiale arată că de la începutul pandemiei şi până acum în întreaga Federaţie Rusă au fost înregistrate peste 290.000 de cazuri de contaminare cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi 2722 decese.