Presa-preș: Joe Biden nu a fost deranjat cu nici o întrebare despre Scandalul Flynn
- Adrian Pătrușcă
- 30 iunie 2020, 23:39
Fostul vicepreședinte Joe Biden a susținut prima sa conferință de presă după aproape trei luni, dar nu i s-a pus nici o singură întrebare despre implicarea sa în compromiterea lui Michael Flynn și „Obamagate”.
Săptămâna trecută, avocații lui Flynn au prezentat note scrise în ianuarie 2017, care sugerau că Biden a propus utilizarea unei legi obscure, Logan, pe care FBI a invocat-o pentru a-și continua ancheta împotriva consilierului pentru securitate națională al lui Trmp.
În luna mai, senatorii Republicani au prezentat documente care arătau că Biden a formulat o cerere pentru a primi un raport al serviciilor de informații despre Flynn, pe 12 ianuarie 2017.
Notele prezentate săptămâna trecută de avocații lui Flynn au fost scrise de către Peter Strzok, adjunct al directorului pentru contrainformații al FBI, la ședința din 5 ianuarie 2017, convocată de Obama în Biroul Oval de la Casa Albă, în care s-a discutat despre Flynn.
Biden a fost prezent la ședință, alături de Obama, de directorul de atunci al FBI, James Comey, de consilierul pentru securitate națională de atunci, Susan Rice, și de alți oficiali din serviciile secret și justiție.
Comey a informat Casa Albă în legătură cu o convorbire telefonică pe care Flynn a avut-o pe 29 decembrie 2018 cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.
FBI a înregistrat discuția în cadrul unei supravegheri de rutină asupra diplomatului rus.
În acel moment, FBI era decis să închidă o anchetă în curs, în legătură cu presupuse legături secrete ale lui Flynn cu Rusia.
Însă Strzok și alți oficiali FBI au intervenit pe 4 ianuarie, cerând continuarea anchetei. Ei au invocat discuția lui Flynn cu Kisliak, ridicând posibilitatea ca aceasta să fi încălcat Legea Logan.
Aprobată în 1799, aceasta nu a fost niciodată folosită în istoria Statelor Unite, din cauza formulărilor vagi și interpretabile. Ea incriminează persoanele care negociază fără a fi autorizate în numele guvernului american.
Potrivit notelor scrise de mână, Strzok a mâzgălit: „V.P.: Legea Logan”.
Avocații lui Flynn au spus că V.P. reprezentau prescurtarea de la „vicepreședinte”, deci Biden ceruse folosirea Legii Logan.
În cele din urmă, Flynn a pledat vinovat pentru a fi făcut mărturii false către FBI în cadrul unei audieri care a avut loc pe 24 ianuarie 2017, la Casa Albă, cu Strzok, fără ca un avocat să fie de față.
Departamentul de Justiție a depus o moțiune pe 7 mai 2020, invocând noile dovezi în cazul Flynn și cerând retragerea plângerii la adresa acestuia.
La rândul său, Flynn își retractase pe 29 ianuarie 2020 recunoașterea mărturiei false, afirmând că regretă acordul făcut cu guvernul.
La conferința de presă de marți, de la Wilmington, Delaware, Joe Biden a primit întrebări de la reporteri naționali și locali. El a fost întrebat despre modul în care s-a comportat în pandemie, despre distrugerea monumentelor și statuilor, și despre informațiile că rușii ar fi plătit prime talibanilor pentru soldații americani uciși în Afganistan.
Nimic însă despre Flynn și notele lui Strzok.
Într-un interviu de luna trecută, Biden a minimalizat rolul pe care l-a avut în ancheta împotriva lui Flynn.
„Știam că (FBI) a cerut o anchetă, însă asta este tot”, a spus fostul vicepreședinte și actual candidat Democrat la prezidențiale la postul ABC, pe 12 mai.
„Nici vicepreședintele Biden nici altcineva de la Casa Albănu au pledat pentru o investigație penală împotriva lui Michael Flynn pentru încălcarea Legii Logan”, a declarat Andrew Bates, un purtător de cuvâtd al lui Biden pentru Washington Post.
Declarația lui Bates nu spune de ce Biden ar fi putut evoca Legea Logan.