Un preot AMENINȚĂ că ÎȘI DĂ FOC la sfințirea Catedralei Neamului. Cum s-a ajuns la această situație incredibilă?
- Andrei Arvinte
- 24 noiembrie 2018, 16:00
Un preot amenință că își dă foc la sfințirea Catedralei Neamului, după ce - în urma unui accident utier, soldat cu un deces - a fost suspendat din preoție.
Victima, Chiţu Nicolae Răzvan, conducea în noaptea de 18 spre 19 martie 2015, pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanţa, un autoturism Matiz, pătrunde pe contrasens şi se izbeşte de un autoturism Opel condus regulamentar de preotul constănțean George Ciulei de la parohia „Sfântul Andrei” din Cernavodă.
În urma impactului, Chiţu Nicolae – care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice (1,24 g/l alcool pur în sânge) – îşi pierde viaţa.
Prima instanţă bisericească a decis depunerea din treapta preoţească a preotului care a făcut recurs la Consistoriul Mitropolitan.
Decizia Mitropoliei vine după ce prima instanţă, cea de la Constanţa – Arhiepiscopia Tomisului, a luat aceeaşi hotărâre în anul 2016. Revoltat de soluţia finală, Părintele Ciulei i-a scris, la începutul acestei săptămâni, în urmă cu cinci zile o scrisoare Patriarhului Daniel, în care îi explică pe larg cazul său, solicitându-i o audienţă. Altfel, spune preotul disperat, pe 25 noiembrie o să-şi dea foc în timpul slujbei de sfinţire a Catedralei Neamului.
Până sâmbătă, 24 noiembrie, petiţionarul nu a primit niciun răspuns din partea Patriarhiei Române. Iar această amenințare vine în contextul în care sfințirea Catedralei Neamului se va face fără aviz ISU, deși Patriarhia Română auaține că „nu va exista niciun risc pentru participanți”, scrie libertatea.