Premiul de Ipocritul Pandemiei se acordă domnului...Cu mască, fără mască!

Premiul de Ipocritul Pandemiei se acordă domnului...Cu mască, fără mască!

Purtăm sau nu mască în spațiile închise? Este necesar ca și politicienii, ziariștii, oameni de cultură să dea un exemplu? Întrebări pe care nu ni le-am mai pus de foarte mulți ani.

Cu mască! Mă uit în fiecare seară la TV ca să văd dacă regulile sunt respectate de cei care le propovăduiesc, sau asistăm doar la o campanie plângăcioasă. Răspunsul este DA, așa cum obișnuiesc să spun de fiecare dată când apare o dilemă.

Premiul de Ipocritul Pandemiei îl ia de departe Cristian Tudor Popescu care comenta în 27 martie: „Acest lucru nu îl decidem noi, cetățenii (dacă mască sanitară este utilă - n. red), îl decid autoritățile medicale, autoritățile MAI, guvernul în ultimă instanță. Ori tocmai guvernul, dacă ne uităm la aceste imagini, domnul Orban nu poartă nici mască și nici mânuși. Majoritatea miniștrilor poartă mască și mânuși cu excepția domnilor Vela și Bode, de la Transporturi. Eu am sesizat trei persoane: premierul, domnul Vela, domnul Bode, care nu poartă mască și mânuși și ceilalți poartă cu toții. Ce mesaj iau din asta cetățenii? Ce să înțeleagă? E vorba aici de a acționa toată lumea concertat. De a acționa împreună în același fel. Ce să înțeleagă cetățenii? Că Orban și Vela sunt niște eroi sau sunt niște iresponsabili? Pentru că nu au, aici, mască.".

Pe 15 mai avea însă un cu totul alt comportament: „Voi da masca jos pentru că am barba aspră și mereu îmi cade de pe față masca dacă vorbesc. Eu mereu port mască în spații închise”, a spus Cristian Tudor Popescu în studioul Digi24, față-n față cu Roxana Lăzărescu. Ca și când atunci nu era într-un spațiu închis.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, gazetarul a purtat masca pe barbă, până în momentul în care s-a terminat emisiunea. Nu e un caz izolat, este încă cel mai reprezentativ. Atât prin ipocrizie, cât și prin notorietate.

La fel o să vedeți în toate celelalte studiouri TV. Nimeni nu poartă mască, deși sunt spații închise. Sunt necesare? Medicii spun că da, ziariștii îi critică pe cei care nu respectă normele de igienă, dar nu le respectă. -am întrebat ce aș face eu dacă m-aș duce într-un studiou TV. Vă spun că aș purta mască, chiar dacă am barba mai aspră decât CTP, sau sunt mai tânăr decât Ion Cristoiu. Nu e comod, nu e o bravadă, ci un exemplu. Dacă aș proceda altfel, nici acest articol nu ar avea sens...

Până la urmă, ne relaxăm, dar asta nu înseamnă că pandemia s-a încheiat.