De când Ucraina pare a fi teatrul de război a ceea ce deja este cunoscut drept Noul Război rece, premierul României nu a pronunțat niciodată numele lui Putin, nu a făcut nicio referire la noua politică a Kremlinului, nu a acuzat și nici și-a spus punctul de vedere în legătura cu ”noul” Putin.
Ieri, cu prilejul vizitei asistentului adjunct al Victoriei Nuland, deși confirmase întâlnirea, premierul a lipsit trimițând-o în locul lui pe Corina Crețu. Premierul nu a îndrăznit să dea ochii cu Nuland în ianuarie, nu a îndrăznit nici acum să dea ochii cu asistentul acesteia, Hoyt Yee .
Cele două enunțuri au o legătură. Lipsa oricărei referiri la Putin și la noua politică a acestuia, precum și felul în care evită orice confruntare în mod direct cu reprezentanții Departamentului de Stat, ne arată un premier fricos. Ceea ce anii trecuți își asumase, să construiască el puntea de legătură între UE și Rusia și China, se dovedește a fi o umbrelă prea mare pentru acesta. Dacă nu ar fi fost frica, Dottore putea transforma această schimbare a geopoliticii și a importanței pe care România o poate avea în regiune în favoarea sa. Nu a făcut-o și asta pentru că dincolo de acest comportament narcisist, dar și pasiv-agresiv se citește frica. Un politician bun ar fi văzut potențialul situației nou creată de evenimentele din Ucraina și posibilitatea de creștere a celui care poate profita politic de această conjunctură, în condițiile în care România este granița UE cu Noua Rusie. Nu a făcut-o nici el, dar nici ștersul ministru de Externe.
Deși unii comentatori sunt ”îngrijorați” de apariția ”pontismului”, demersul de a critica declarațiile, comportamentul, acțiunile premierului e firesc în primul rând pentru că acesta este premier, dar și pentru că stilul acestuia de a face politică, îngroșând și exagerând, sărind etape, făcând baletul obositor de a mulțumi complicatele rețele în care s-a trezit băgat până peste cap, îl arată nepregătit, neinspirat și lipsit de viziune. După ce s-a băgat între Putin și americani, ecuația nu se poate rezolva decât cu asumarea unui punct de vedere ferm. Declarațiile politicoase la adresa UE și NATO vor ține până la un moment dat. Ceea ce părea a fi cartea sa câștigătoare – gargara geopolitică de rescriere a relațiilor internaționale în termenii lui, se va dovedi în final cea care îi va tăia aripile evoluției politice alta decât granițele țarcului național.
Ne puteți urmări și pe Google News
Singurele teme de politică ale lui Dottore au rămas ”Jos Regimul Băsescu” și lupta pentru aservirea Justiției și punerea cu botul pe labe a serviciilor întru ajutorarea baronilor, a mafiei politice.
În actualul context, în care americanii și-au făcut publică politica de întărirea a Europei de Est, pentru ponta (cu p de la plagiat) va fi tot mai greu să își ducă la îndeplinirea planul. Unda de șoc care se transmite cu fiecare arestare și cu fiecare acțiune de destructurare a rețelelor de mafie politică de către DNA întărește un alt context instituțional în care e tot mai greu să își servească și să își mulțumească rețeaua.
Reactivarea luptei anticorupție, căreia Departamentul de Stat îi acordă o importanță capitală în toată zona, și asta pentru că stabilitatea strategică e strâns legată de funcționarea optimă a unui Stat de Drept, și asta nu e necesar și obligatoriu doar în România, astfel că linia frontului e trasată clar. Mai devreme sau mai târziu, ponta (cu p de la plagiat) nu va mai putea să evite afirmarea unei poziții clare față de acțiunile lui Putin. Ambiguitatea sa oricum l-a deconspirat. Și tocmai această ambiguitate, această lăsare în coadă de pește a elanului turistico-politic de anul trecut (ne amintim când a alergat până și la căpătâiul lui Mandela doar pentru a respira același aer cu puternicii Lumii, curtea asiduă pe care o făcea rușilor și chinezilor, disperarea de a ajunge la Soci unde s-a trezit atras într-o capcană de PR), iar tăcerea de după îl arată în toată splendoarea fricii care îl stăpânește. Omul nu se poate hotărî în ce tabără să se stabilească definitiv.
Psihologic vorbind, comportamentul său pasiv-agresiv este dublat de această permanentă ambivalență. Deși în mod sigur are o poziționare față de Putin și noua sa politică care implică Moldova, România, și care a creat vulnerabilități serioase în toată zona, premierului i se pare prea riscant să pronunțe numele lui Putin, fie că aprobă sau nu acțiunile acestuia. Lipsa de curaj pentru oricare dintre situații îl definește drept un politician fricos, curajos doar în haită. Nu îndrăznește nici măcar să mintă așa cum îi stă în fire pentru că știe că nu e de glumit cu Putin. Nu se exprimă din teama a ceea ce ar implica o reacție a celui pe care l-a curtat atâta timp și căruia i-a transmis că președintele e deja istorie, iar el e cel care va face politica externă a României. Psihologii spun că un comportament pasiv-agresiv e mai degrabă condus de frică decât de ostilitate, ambivalența dintre pasivitate și agresivitate sunt mecanisme de apărare. Dincolo de agresivitatea premierului care se manifestă doar în chestiuni de politică internă, tăcerea lui în ceea ce îl privește pe Putin vine din inhibiție, din angoasă, din constrângere pentru că știe că harta de joc dincolo de granițele României a devenit extrem de periculoasă.
Declarațiile ferme și fără echivoc ale asistentului Victoriei Nuland, Hoyt Yee, prin care atrage atenția țărilor din Europa Centrală și de Est să reziste oligarhilor, și asta într-o zi în care un judecător este reținut de DNA pentru corupție în strânsă legătură cu procesul lui Felix ce trebuia să aibă loc - toate acestea descriu un tablou în care tușele nu sunt întâmplătoare, în care eforturile sunt tot mai susținute și în care SUA și UE realizează unde a dus lăsarea fostului bloc comunist pe mâna oligarhilor și a mafiei politice. Mai mult, premierul pare tocmai descrierea profilului de politician așa cum este premierul și cu care americanii nu vor să aibă de a face, după cum a declarat ieri Hoyt Yee: ”Credem cu tărie că lucrând împreună, UE și SUA, SUA și România, putem să întărim instituțiile și să prevenim acest tip de corupție, de crimă organizată, acest tip de influență asupra statutului democratic care duce la problemele de genul celor pe care le vedem în Ucraina”. Premierul a ales să fie un actor secundar într-un film în care putea aspira să aibă propria rulotă într-o producție internațională, iar Dottore nu mai are cum să spună asemenea actorului hollywoodian Arnold Schwarzenegger ”I ll be back!”. Pentru că nici americanii, dar nici Putin nu știu de glumă.
Recomandările noastre
