Premierului Boris Johnson, în corzi. Anchetă privind cheltuirea banilor publici

epa08870237 British Prime Minister Boris Johnson departs 10 Downing Street in London, Britain, 08 December 2020. British Prime Minister Boris Johnson held a cabinet meeting before heading to Brussels for a crucial Brexit talks. EPA/ANDY RAIN

Duminică, opoziţia laburistă a solicitat declanşarea unei anchete aprofundate asupra modului în care guvernul premierului conservator Johnson a cheltuit banii contribuabililor britanici.

Acțiunea survine în urma mai multor acuzaţii privind finanţarea lucrărilor de renovare la apartamentul său.

Fostul consilier şi colaborator apropiat al lui Boris Johnson, Dominic Cummings, a pus în discuţie săptămâna aceasta integritatea premierului, afirmând într-un mesaj exploziv publicat pe site-ul său că premierul intenţiona să finanţeze lucrările la apartamentul său de la donatori privaţi.

Vineri, un ministru al guvernului a afirmat că Boris Johnson şi-a asumat costurile „din propriile buzunare", fără a preciza cu toate acestea dacă el i-a restituit banii unui donator.

Este nevoie de o adevărată anchetă independentă

„Nu cunoaştem adevărul în această dispută între cei doi grei care par mai interesaţi în legătură cu cine minte decât de fondul problemei", a subliniat duminică, la Sky News, deputata laburistă Jess Phillips. „Avem nevoie de o veritabilă anchetă independentă", a cerut ea, afirmând că Partidul Laburist va face o interpelare urgentă asupra acestui subiect săptămâna viitoare în parlament.

O astfel de anchetă ar urma să examineze "dacă contracte sunt acordate prin SMS, dacă reduceri de impozite sunt acordate prin SMS sau dacă premierul îşi foloseşte prietenii pentru a obţine bani ca să-şi repare apartamentul", a detaliat ea, cu referire la un schimb de SMS-uri cu omul de afaceri James Dyson.

Schimbul de mesaje publicat zilele trecute de BBC şi în care Johnson îi promite lui Dyson să "rezolve" o problemă legată de taxe pentru angajaţii săi implicaţi în dezvoltarea de ventilatoare, în plină criză a coronavirusului, în martie anul trecut, nu este primul mesaj privat al premierului ajuns la urechile publicului.

În iunie anul trecut, Johnson a primit un mesaj text de la prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, într-un context în care oferta saudită de preluare a clubului Newcastle United se confrunta cu dificultăţi.

Conform unei surse citate de The Sun, Boris Johnson "se teme că Dom (Dominic) se face responsabil de scurgerea în presă a mesajelor legate de James Dyson şi Mohammed bin Salman”, scrie Agerpres.