Premierul din Papua Noua-Guine, despre unchiul lui Biden mâncat de canibali: „Moment de rătăcire”

Premierul din Papua Noua-Guinee, James Marape, răspunde afirmațiilor președintelui Joe Biden, potrivit cărora unchiul liderului de la Casa Albă ar fi fost devorat de canibalii din țara respectivă.

Joe Biden primește replica de la premierul din Papua Noua-Guinee

Prim-ministrul statului insular a trecut declarația președintelui american la categoria „un al moment de confuzie”. James Marape a evindețiat faptul că relațiile diplomatice dintre cele două state sunt mult mai importante decât „un simplu moment de rătăcire”.

„Există uneori momente de confuzie. L-am întâlnit de patru ori şi el a avut întotdeauna sentimente călduroase pentru Papua Noua-Guinee", a declarat oficialul din Papua Noua-Guinee, cu referire la declarația liderului american.

„Nu a vorbit niciodată despre Papua Noua Guinee ca să evoce canibali”, a adăugat James Marape. Președintele american s-a remarcat din nou săptămâna trecută după ce a povestit o un episod vin viața unchiului său, Ambrose Finnegan, care a murit în Papua Noua Guineee, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Sursa foto: Arhiva EVZ

„Erau mulți canibali în acea regiune”

Joe Biden a precizat că trupul neînsufețit al unchiului său nu a fost recuperat niciodată. Asta „pentru că erau mulți canibali în acea regiune”. Pe de altă parte, arhiva documentelor militare indică faptul că Finegan și-a pierdut viața după ce avionul în care se afla s-a prăbușit din motive necunoscute în Oceanul Pacific.

În accident au murit trei militari, iar un alt patrulea a fost salvat. Cazurile de canibalism din Papua Noua-Guinee se reduc la un număr neînsemnat de triburi izolate. Țara încearcă de câteva decenii bune să se debaraseze de aceste clișee desuete.

Sursa Foto: Arhiva EVZ

„Joe Biden să se concentreze pe curățarea acetor vestigii”

Cu referire la faptul că „există valori mult mai profunde în relaţia noastră decât o declaraţie, un cuvânt, un titlu cu litere mari", premierul Marape i-a sugerat președintelui american să-și centreze atenția pe eliminarea muniției neexplodată din timpul conflagrației mondiale, moștenită de statul insular din timpurile celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Îl îndemn pe preşedintele Biden să facă în aşa fel încât Casa Albă să se aplece asupra curăţării acestor vestigii (...). Pentru ca adevărul asupra militarilor dispăruţi, precum Ambrose Finnegan, să poată fi restabilit", a scris prim-ministrul Marape.