Echipa engleză Manchester City a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a şasea din Premier League. A fost a şasea victorie consecutivă pentru campioana Angliei şi a Europei.
Manchester City a avut 2-0 pe tabelă încă din primul sfert de oră al meciului de pe Etihad Stadium, după golurile marcate de Phil Foden, în minutul 7, şi Erling Haaland, în minutul 14.
Gazdele au continuat să atace, dar nu au mai reuşit să înscrie, iar din minutul 46 au rămas în zece, după eliminarea lui Rodri. „Cetăţenii” şi-au menţinut însă avantajul şi au încheiat înfruntarea învingători. Echipa lui Guardiola are 18 puncte şi este pe primul loc în clasament, la cinci puncte de urmăritoare, care au însă un joc mai puţin disputat.
Rezultate înregistrate sâmbătă, în cadrul etapei a şasea din Premier League:
Manchester City - Nottingham Forest 2-0 (Foden 7, Haaland 14)
Crystal Palace – Fulham 0-0;
Luton Town – Wolverhampton 1-1 (C. Morris 65 / Pedro Neto 50).