Preliminariile CM 2026. Victoria Estoniei, adusă de un jucător al Rapidului. Toate rezultatele
- Mădălina Sfrijan
- 26 martie 2025, 07:26

Mijlocașul Mattias Kait, jucător la Rapid București, a marcat golul victoriei pentru naționala Estoniei în meciul cu Republica Moldova, scor 3-2. Partida s-a jucat marți seara, în deplasare, în Grupa I a preliminariilor CM 2026.
Preliminarii CM 2026. Jucătorul Rapidului, gol decisiv pentru Estonia
Kait a înscris golul decisiv în minutul 70, după ce Rasmus Peetson (19) și Rauno Sappinen (30) au reușit să marcheze pentru baltici. Moldova a redus din diferență prin Ion Nicolaescu (67) și Mihail Caimacov (90+1). Acest meci a fost marcat de două eliminări. Maxim Cojocaru (Moldova) a primit cartonașul roșu în minutul 5, iar Kevor Palumets (Estonia) în minutul 48.

Mattias Kait. Sursa foto: Instagram
Vadim Rață (Universitatea Cluj) a jucat tot meciul pentru Moldova, primind un cartonaș galben (64). Ștefan Bodișteanu (FC Botoșani) a fost titular și a fost înlocuit în minutul 85 de Alexandru Boiciuc (Concordia Chiajna). Virgiliu Postolachi (CFR Cluj) a evoluat timp de 78 de minute.
În altă partidă, Gjoko Zajkov (Universitatea Craiova) a jucat 61 de minute pentru Macedonia de Nord, care a remizat acasă, 1-1, cu Țara Galilor.
Cele mai recente rezultate
Grupa I
- Moldova - Estonia 2-3
- Goluri: Nicolaescu 67, Caimacov 90+1 / Peetson 19, Sappinen 30, Kait 70
- Eliminări: Cojocaru (Moldova) 5, Palumets (Estonia) 48
- Israel - Norvegia 2-4
- Goluri: Abu Fani 55, Turgeman 90+3 / Wolfe 39, Sörloth 60, Ajer 65, Haaland 83
Clasament:
- 1. Norvegia – 6p
- 2. Estonia – 3p
- 3. Israel – 3p
- 4. Italia – 0p (0 meciuri)
- 5. Moldova – 0p
Grupa J
- Liechtenstein - Kazahstan 0-2
- Goluri: Samorodov 42, Marochkin 45
- Macedonia de Nord - Țara Galilor 1-1
- Goluri: Miovski 90+1 / Brooks 90+6
Clasament:
- 1. Macedonia de Nord – 4p
- 2. Țara Galilor – 4p
- 3. Kazahstan – 3p
- 4. Belgia – 0p (0 meciuri)
- 5. Liechtenstein – 0p
Preliminarii CM 2026. Ce se va întâmpla cu echipele care nu obțin calificarea directă
Grupa L
- Gibraltar - Cehia 0-4
- Goluri: Černý 21, Schick 50, Šulc 72, Kliment 90+5
- Muntenegru - Insulele Feroe 1-0
- Gol: Kuc 90+6
Clasament:
- 1. Cehia – 6p
- 2. Muntenegru – 6p
- 3. Croația – 0p (0 meciuri)
- 4. Insulele Feroe – 0p
- 5. Gibraltar – 0p
Câștigătoarele celor 12 grupe se califică direct la Campionatul Mondial 2026. Cele 12 echipe de pe locurile secunde și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor 2024-25, care nu obțin calificarea directă, vor juca pentru ultimele patru locuri disponibile.