Pregătirea profesională a tinerilor, un imperativ al ANOFM

Pregătirea profesională a tinerilor, un imperativ al ANOFM

Școlile profesionale au fost puse pe butuci în anii post decembriști. Acum se încearcă reabilitarea sistemului, ca și implementarea unor programe suplimentare de pregătire profesională a tinerilor, sub tutela Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă

În data de 20 octombrie, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) a organizat în București și în țară Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la care au participat  24.839 de persoane, dintre care 14.505 de absolvenţi, un număr de 2.348 de agenți economici răspunzând invitației Serviciului Public de Ocupare, pregătirea profesională fiind, desigur, un atu.. Totuși, impactul la tineri a fost sub așteptări, fapt sesizat, la momentul respectiv și de ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, prezent la fața locului, în București. Chiar și reprezentanții angajatorilor au fost dezamăgiți, oferta lor fiind foarte generoasă, dar tinerii mai puțini, seniorii fiind cei care au luat cu asalt spațiu.

Poate, în vederea stimularii viitoarelor angajări ANOFM se implică în augmentarea pregătirii profesionale a tinerilor. În acest sens, ANOFM a anunţat, astăzi, că, în luna noiembrie, va lansa 178 de programe de formare profesională, la care sunt aşteptate peste 3.000 de persoane, conform unui comunicat de presă al instituţiei. Potrivit sursei citate, 3.325 persoane vor putea participa la cursurile gratuite organizate de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în luna noiembrie 2016. Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: lucrător în comerţ (344), operator introducere, validare şi prelucrare date (248), inspector (referent) resurse umane (203), bucătar (169), agent de securitate (138), ospătar (chelner), vânzător în unităţi de alimentaţie (138), comunicare în limba engleză (128), lucrător în structuri pentru construcţii (124), confecţioner asamblor articole din textile (120), instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze (105). Cei mai mulţi participanţi se așteaptă în judeţele Neamţ (339), Bucureşti (204), Brăila (182), Dâmboviţa (168), Bihor (112). Pentru detalii, cei interesaţi se pot adresa agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domicliul sau reşedinţa.

Ne puteți urmări și pe Google News