Predoiu, după inundațiile din țară: Adevărul nu se măsoară în postări virale
- Raluca Dan
- 12 august 2025, 06:54
Pomieri în zonele afectate de inundații. Sursa foto: Facebook/Cătălin PredoiuVicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a reacționat la criticile primite după inundațiile care au afectat mai multe zone din țară.
Predoiu: Între 27 iulie-10 august au avut loc peste 1.500 de misiuni
Predoiu a prezentat date detaliate despre acțiunile structurilor MAI în zonele afectate de inundații din județele Suceava și Neamț. Declarația a fost făcută după apariția unor critici în spațiul public, potrivit cărora intervențiile ar fi lipsit sau ar fi fost insuficiente.
Vicepremierul a anunțat că, între 27 iulie și 10 august, au avut loc peste 1.500 de misiuni în județele Suceava și Neamț. Aproximativ 200 de persoane au fost salvate, iar aproape 900 au fost evacuate preventiv.
Elicopterele MAI au efectuat peste 80 de intervenții, iar la sol au acționat zilnic peste 300 de pompieri, polițiști, jandarmi, salvamontiști și specialiști din domeniul apelor și infrastructurii rutiere, sprijiniți de voluntari și operatori economici.

Pomieri în zonele afectate de inundații. Sursa foto: Facebook/Cătălin Predoiu
Intervențiile continuă în zonele afectate
Predoiu a anunțat că, pe 27 iulie, au fost trimise opt mesaje Ro-Alert în județul Suceava și trei în județul Neamț. De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a declarat că structurile MAI au intervenit în toate localitățile afectate, iar acțiunile au fost coordonate și desfășurate continuu.
„Nu există sate întregi ignorate. Nu există lipsă de intervenție. Există însă sute de oameni în uniformă și mii de voluntari care, în timp ce unii țin conferințe, salvează vieți în noroi și sub ploaie. A spune că 'statul e criminal' și că 'nu a intervenit' nu este doar o jignire la adresa celor care își riscă viața, ci și o încercare de a submina încrederea publicului în instituțiile care funcționează”, a mai scris acesta.
Starea de alertă instituită la Poiana Teiului și Borca pentru curățarea Lacului Izvorul Muntelui este încă în vigoare, echipele mixte lucrând fără întrerupere.
„Adevărul nu se măsoară în postări virale, ci în vieți salvate, drumuri redeschise și gospodării refăcute. Vom fi aici până la ultimul om salvat și ultima gospodărie curățată”, a anunțat acesta.