Patriarhul a îndemnat să-l rugăm cu toţii pe Iisus Hristos „să intre şi în sufletele noastre şi în casele noastre care au devenit în aceste zile paraclise şi capele familiale, ţinând legătura prin rugăciune cu biserica din parohie”.

„Prin aceasta arătăm şi noi că biruinţa lui Hristos asupra morţii, asupra suferinţei este biruinţa iubirii Sale jertfelnice”, a spus patriarhul.

El a amintit că Hristos a plâns (Ioan 11:35) când a văzut mormântul lui Lazăr, arătând compasiune faţă de surorile celui adormit.

„Şi astăzi Iisus plânge când o mulţime de oameni suferă, când mulţi oameni au decedat. Dar aşa cum a transformat în bucurie lacrimile surorilor Marta şi Maria, aşa ne va ajuta şi pe noi să ajungem la Sărbătoarea Sfintelor Paşti şi să biruim această mare încercare a pandemiei actuale”, a spus patriarhul.

Patriarhul i-a felicitate pe cei ce-și sărbătoresc ziua de Florii

Înaltul ierarh ortodox a arătat că unul dintre efectele restricţiilor sociale este acela că mulţi oameni sunt copleşiţi de teama bolii sau chiar a morţii, în acest context rugându-se lui Iisus Hristos „să ne ajute să ne ridicăm din teama prea mare de boală şi să ne întărim în credinţă şi în fapte bune, în milostenie şi în ajutorarea celor aflaţi în nevoi”.

„Să nu ne gândim atât de mult la noi înşine, ci mai mult la nevoile altora”, a spus patriarhul, care a subliniat că, urmând acest sfat duhovnicesc, „simţim cum în sufletul nostru intră binecuvântarea Mântuitorului Iisus Hristos”.

El a felicitat persoanele care îşi sărbătoresc, duminică, ziua onomastică.

„Dorim să adresăm părinteşti urări de sănătate, pace, ajutor de la Dumnezeu şi de bucurie tuturor celor care poartă numele de flori şi le dorim să devină flori ale dreptei credinţe, bucuriei şi speranţei”, a mai spus patriarhul Daniel.

În cuvântul său, patriarhul a mai menţionat că Sărbătoarea Floriilor este o anticipare a sărbătorii Sfintelor Paşti.

„Este o sărbătoare a luminii, a bucuriei, care ne cheamă să-I aducem lui Iisus florile credinţei şi nevoinţelor din timpul Postului”, a arătat patriarhul Daniel.