Prea multă apă ne poate ucide. Hiponatremia este o complicație severă, avertizează medicii

Prea multă apă ne poate ucide. Hiponatremia este o complicație severă, avertizează medicii Sursa: Arhiva EVZ

Consumul excesiv de apă poate destabiliza organismul, deoarece nivelul de sodiu scade, iar celulele nu mai sunt hidratate corespunzător. Medicii spun că hiponatremia este o complicație care poate afecta serios organismul.

Hiponatremia este complicație care apare atunci când bem prea multă apă. Concentrația de sodiu din organism scade și pot apărea simptome alarmante printre care și multe probleme neurologice.

În cazurile severe hiponatremia poate fi fatală. Oamenii sunt tentați să bea foarte multă apă în timpul perioadelor de caniculă pentru că se tem de deshidratare. Medicii avertizează însă că orice cantitate de apă care depășește trei litri pe zi poate fi periculoasă, mai ales dacă nu depuneți niciun efort fizic.

„În timpul valurilor de căldură, multe persoane în vârstă care se prezintă la urgențe din cauza căldurii sunt victime ale hiponatremiei, adică ale unei hiperhidratări în paralel cu o alimentație insuficientă. Această tulburare apare dacă bei mai mult de trei sau patru litri de apă pe zi“, spune dr. Gérald Kierzek, medic de urgență.

Ne puteți urmări și pe Google News

Consecințe grave

Cel mai mare risc de a se confrunta cu această complicație îl au persoanele cu boli cronice precum insuficiență renală sau cadiacă, diabet sau vârstinicii la care transpirația poate fi aproape absentă.

Hiponatremia se manifestă prin oboseală puternică, greață, vărsături sau apariția unor edeme (umflături). Pot apărea însă tulburări neurologice, dar și convulsii.

Suprahidratarea poate avea deci consecințe grave deoarece din cauza cantității mari de apă, sângele este diluat și astfel este afectat procesul de hidratare al celulelor. În cazuri extreme această afecțiune poate fi letală.

Nu beți apă în exces

Persoanele vulnerabile nu trebuie să bea mai mult de 1,5 litri de apă pe zi, mai ales dacă consumă și alimente care conțin un aport mare de apă, cum ar fi pepenele de exemplu. În cazul în care au fost diagnosticați cu hiponatremie, pacienții trebuie să consume doar 500 de ml de apă pe zi, pentru ca organismul să își poată reveni. Procesul durează în medie trei zile. Persoanele care nu au probleme de sănătate pot consuma 2,5 litri de apă pe zi, mai ales în perioadele de caniculă, potrivit realitatea.md.