Slavă Domnului că nu sînt PSD-ist! Dar ce spun eu? Slavă Domnului că am fost critic pînă acum cu PSD! Slavă Domnului că n-am votat-o pe Viorica Dăncilă, așa cum am anunțat, pentru că n-am fost la vot în al doilea tur! Dacă aș fi fost PSD-ist, aș fi luat-o la fugă din studioul emisiunii și m-aș fi ascuns în WC, încuindu-mă pe dinăuntru și strigînd într-una, deși nimeni nu bătea la ușă, Ocupat! Ocupat! Așa rușine aș fi încercat dacă aș fi fost PSD-ist.

Ba mai mult, mi-ar fi fost rușine și dacă aș fi lăudat vreodată în ultimii ani PSD. Marți, 26 noiembrie 2019, jumătate de noapte, am asistat la punctul maxim al prăbușirii de imagine a PSD. În epoca Liviu Dragnea, PSD era un partid de bandiți, ca imagine publică. Stîrnea ură și, deseori, teamă. A venit la șefie Viorica Dăncilă. Pînă duminică, 24 noiembrie 2019, seara, PSD a fost, ca imagine publică, un partid condus de o ”Proastă”. Și dacă ai fi fost Einstein și te-ai fi prezentat ca PSD-ist sau doar ca simplu simpatizant, ți s-ar fi spus că ești analfabet. De duminică, 24 noiembrie 2019, seara, PSD a devenit, în imaginea publică, un partid de telenovelă turcească. Stîrnind rîsul mai ceva decît o declarație de iubire pe Kanal D.

Să recapitulăm. Duminică, seara, după publicarea exitpoolurilor, mă așteptam ca Viorica să-și anunțe public demisia din fruntea PSD. O dată cu ea, așteptam să-și anunțe demisia și ceilalți membri ai conducerii restrînse. Mă așteptam la asta, pentru că: l Scorul, dar mai ales prestația Vioricăi Dăncilă între două tururi, au sporit, în loc să micșoreze, imaginea proastă a PSD. Ziceam înainte de turul întîi că pentru PSD ideal ar fi să nu intre în turul al doilea. Știam că perioada dintre cele două tururi era gîndită de Generalii lui Klaus Iohannis ca una de punere a PSD, prin intermediul cozilor de topor din partid, din rîndurile consulanților și apropiaților Vioricăi Dăncilă, în situații jenante, penibile, pentru a adînci imaginea de partid condus de o „Proastă”.

Prin urmare, demisia ar fi răsturnat imaginea penibilă a Vioricăi Dăncilă, propulsînd-o printre politicienii demni, cu coloană vertebrală. Mulți dintre cei care au votat-o s-ar fi simțit mîndri. Mulți dintre cei care n-au votat-o ar fi regretat. Gestul ar fi mărturisit un politician puternic, responsabil, care nu se cramponează de funcție. l Experiența lui Mircea Geoană și Victor Ponta ne arată că rămînerea în fruntea PSD după înfrîngerea la prezidențiale pune pe șeful partidului în raport cu președintele ales al țării într-o situație de inferioritate ca imagine. Opinia publică nu uită că președintele PSD a fost învins de adversarul de la Cotroceni. Viorica Dăncilă pierduse la scor umilitor în fața lui Klaus Iohnannis.

Cum să mai poată face Opoziție credibilă la Klaus Iohannis? Cum să mai fii demn în fața unuia care ți-a învinețit ochiul?! l PSD avea nevoie de un nou început. Acest nou început impunea o lovitură de imagine răsunătoare. PSD era primul partid postdecembrist care dovedea că demisia de onoare funcționează și în România tranzacționistă. Viorica Dăncilă n-a demisionat. Discursul din seara celui de-al doilea tur a ținut să justifice asta prin prezentarea înfrîngerii drept o victorie. Nu discut sofismul. Spun însă că era vorba de o poziție asumată public, la oră de maximă audiență.

Viorica Dăncilă a cerut votul românilor pentru a ajunge președintă. În zilele de luni și marți, ea a fost o posibilă președintă a României. Ratase duminică seara să ne arate că merita să fie președinta României. În această postură, începînd de luni dimineața, Viorica Dăncilă trebuia să apară în public și să spună ce vrea. Fie să susțină că nu demisionează, argumentînd de ce, fie să anunțe că demisionează, justificînd de ce. Viorica Dăncilă, fost premier al României, candidat intrat în turul al doilea, președinta celui mai puternic partid din țară, se închide în casă.

Pînă marți seara, la ședința CExN nu știm nimic direct despre ea. Nu știm de la ea nici măcar dacă mai e în țară. Știm despre ea doar ceea ce apare pe surse și ce spun alții. Că a fost la ea acasă Marcel Ciolacu pentru a negocia demisia în schimbul unei fripturici. Că a fost de acord să demisioneze după ce i s-a oferit ceva. Că a fost la ea acasă și Eugen Teodorovici. Că acesta a făcut-o să se răzgîndească. Luni toată ziua demisiona. Marți toată ziua nu demisiona. Știam asta nu de la ea, cum ar fi trebuit dacă ne gîndim că putea fi președinta României, ci de la alții. Admițînd că era vînătă de plîns, putea să nu apară în public. Avea la dispoziție facebookul, comunicatul de presă, pentru a ne informa direct cu poziția ei.

Marți seara, ședința CExN. La intrarea în sediu, Viorica Dăncilă, brusc apărută, refuză să facă vreo declarație. Era obligată să spună românilor dacă va demisiona sau nu, ce va face la ședință. Nu era o jună lăsată gravidă de frizerul mahalalei și prin asta mută de rușine. Era președinta PSD. Pe parcursul ședinței, toate știrile erau că nu va demisiona. După miezul nopții, se află că a demisionat. În schimbul funcției de președintă la organizația de femei. Ședința CExN e un bun prilej pentru presă de a vorbi de noaptea cuțitelor lungi, de sfîșieri, de plînsete, de luări de păr, de înjurături. Cei de acolo fuseseră demnitari, oameni care conduseseră România. Imaginea creată în opinia publică era de țațe de pe maidan.

Își dădeau poalele peste cap. Ședința a fost astfel punctul culminant al prăbușirii PSD. De la partid care stîrnea teamă la partid care stîrnește rîsul. Dacă Viorica Dăncilă ar fi demisionat duminică seara, această imagine n-ar fi existat. PSD ar fi stîrnit respect. Să mai spună cineva c-au greșit cei care, ca mine, n-au mers la vot, deși ar fi trebuit să fie împotriva lui Klaus Iohannis. Da, dar ar fi trebuit s-o voteze pe Viorica Dăncilă. N.B. În tot răul e și un bine. Imaginea de partid penibil dă peste cap planurile lui Klaus Iohannis de a nu face nimic altceva în noul mandat decît să declare că se luptă cu PSD. Cum să te lupți cu Prostul Satului?!