Fotbalul românesc a avut parte de personaje pitorești, care au dat culoare fenomenului. Dotați cu umor voluntar sau involuntar, fotbaliștii și antrenorii au rămas în folclor datorită unor întâmplări memorabile care au ajuns de poveste. Omul care a confundat laptopul cu „televiziunea”, fotbalistul care căuta un club de manele la Amsterdam sau tehnicianul care și-a lovit elevul cu un patent, pentru a-l trezi la realitate. Cu toții sunt eroii unor povești pitorești și memorabile.

Florin Halagian a fost un nume important în breasla antrenorilor din România. „Armeanul” a câștigat trei titluri interne, cu FC Argeș (1972 și 1979) și Dinamo (1992) și a devenit celebru pentru metodele spartane pe care le folosea la antrenamente. Despre Halagian se povestește că la unele meciuri, înainte de ieșirea de la vestiare, ținea o scurtă ședință cu jucătorii ambelor echipe, pentru a stabili ce se va întâmpla pe teren. Povestește un fost jucător: „Când trebuia să câștigăm, nea Florin ne zicea: <<Bă, luptă, luptă, luptăm și câștigăm>>. Când trebuia să remizăm, spunea: <<Astăzi, luptăm, luptăm, luptăm și nu pierdem>>. La finalul anilor '90, în timp ce conducea un antrenament al echipei FC Argeș, Halagian a văzut în tribune un ziarist care butona un laptop. Vigilent, tehnicianul le-a strigat jucătorilor care se țineau de glume: „Tăceți, bă, dracu’ din gură, că e televiziunea aici!”

Gabi Stan a fost o altă „mână de fier” a băncii tehnice. Tehnicianul își mai atingea jucătorii atunci când aceștia nu înțelegeau de vorbă bună, și de preferat era să nu ieși din vorba lui „Gabelo”. La un meci pe care echipa sa, Astra Ploiești, îl disputa cu FC Brașov, în liga a 2-a, Stan s-a enervat din cauză că Mihai Dăscălescu a ratat din toate pozițiile, în prima repriză. În partea a doua, atacantul a avut mai multă inspirație și a înscris, nu oricum, ci din „foarfecă”. După meci, s-a aflat că Gabi Stan îl lovise în cap pe jucător cu un patent, metoda dând rezultate peste așteptări.

Legendarul Emeric Ienei și-a distrat copios jucătorii, în ultimul mandat pe care l-a avut la Steaua, în perioada 1998-2000. „Militarii” evoluau în deplasare, la Londra, contra formației West Ham United, după ce învinseseră cu 2-0 în tur. La gruparea engleză juca și Paolo Di Canio, fotbalist pe care Ienei îl botezase Di Caprio. „Acest Di Caprio este foarte periculos când intră în centru și șuează....”, spunea tehnicianul  Degeaba au încercat jucătorii să explice că Di Caprio este un actor, nea Imi îl botezase definitiv pe italianul Di Canio.

Transferat în 2003 la Ajax Amsterdam, Nicolae Mitea a luat la pas capitala Olandei pentru a vedea cele mai atractive puncte de distracție. Atacantul a fost impresionat de ceea ce a văzut, mai ales că venea dintr-un București destul  de mohorât în acea vreme. Însă, Mitea a căzut pe gânduri în momentul în care a aflat că la Amsterdam nu există niciun club de manele. „Nu găsești așa ceva, aici, de unde naiba să aibă ăștia manele?”, i-a spus Bogdan Lobonț, coechipierul său.

Mai descurcăreț decât Mitea a fost Ionuț Luțu, un alt personaj de poveste al fotbalului românesc. În 2000, mijlocașul a ajuns în Coreea de Sud, la formația Suwon Samsung, dar viața din această țară nu-i pria mai deloc. Pentru a regăsi puțin din confortul de acasă, Luțu și-a făcut cadou câțiva lăutari, pe care i-a ținut în Coreea pe cheltuiala sa. „Îi găsisem în Seul, da-i dracu’. Mi-a fost milă de ei și i-am luat acasă”, avea să povestească celebrul personaj.

De poveste a rămas și Gigi Becali, în perioada în care finanțatorul Stelei nu deținea propriul palat și avea biroul la un hotel de lux din Capitală. Într-o zi, fiindu-i poftă de pastramă, Becali i-a transmis lui Virgil Becali, vărul său, să încropească un grătar chiar pe balcon. Bineînțeles, mica petrecere n-a rămas discretă, pentru că vecinii stelistului au simțit mirosul și l-au reclamat pe stelist la conducerea hotelului.  

„Băi, vă împușc pe toți, ce mama dracului”

Fostul fotbalist Dănuț Lupu a fost mereu un punct de atracție la petrecerile din lumea fotbalului. La finalul anilor '80, meciurile dintre Dinamo și Steaua reprezentau un spectacol total, atât pe teren cât și în afara lui. Jucătorii ambelor echipe, colegi și la echipa națională, lăsau orgoliile deoparte după fluierul arbitrilor și petreceau până la ore mici ale dimineții. La un astfel de eveniment, Dănuț Lupu s-a gândit să le facă o farsă steliștilor și dinamoviștilor, a procurat un pistol de la un prieten ce lucra în Ministerul de Interne și a intrat în localul unde se desfășurau ostilitățile: „Băi, vă împușc pe toți, ce mama dracului!”. După câteva clipe de consternare, toată lumea a început să râdă și Lupu a arătat arma, care nu avea încărcător.

Petrecere mare și în 1999, după ce Rapid a câștigat cel de-al doilea titlu de campioană din istorie. Localul unde sărbătoreau giuleștenii era ticsit de personalități politice, apropiate de rapidiști, de suporteri, prieteni și familii. Sfătuit de antrenorul Mircea Lucescu, patronul George Copos le-a pregătit invitaților o surpriză muzicală: o soprană. După câteva zeci de minute în care au ascultat condescendenți, jucătorii au început să se facă nevăzuți din local. Dănuț Lupu s-a dus la Copos și i-a spus. „Adu-ne, bre, niște lăutari, că am îndurat-o destul pe doamna. Vrem ceva mai vesel.” Patronul s-a conformat, iar jucătorii au putut să petreacă după pofta inimii, până dimineață.