Viața după exploziile de la Crevedia. Povestea impresionantă a unei localnice

Viața după exploziile de la Crevedia. Povestea impresionantă a unei localnice Exploziile de la Crevedia. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Exploziile de la Crevedia au provocat un adevărat dezastru. Mai mulți oameni au fost răniți, iar alții și-au pierdut viața. Oamenii care locuiau în apropierea stației GPL și-au pierdut aproape toată agoniseala, iar acum își prezintă viața de după tragedie. Au rămas cu puține, însă sunt mulțumiți că au scăpat cu viață.

Viața după exploziile de la Crevedia nu este deloc una ușoară. Potrivit raportului autorităților, opt case au fost distruse complet, iar alte 11 au suferit pagube. Consiliul Județean Dâmbovița va face o evaluare, iar oamenii din zonă vor fi despăgubiți, anunță Guvernul. Acești bani vor fi alocați din fondul de rezervă. Până vor fi despăgubiți, oamenii sunt nevoiți să își ducă viața mai departe, cu ceea ce le-a rămas.

Floarea Ioniță, o femeie de 76 de ani, spune că locuia la trei case distanță de stația GPL care a provocat o adevărată tragedie. În momentul producerii exploziilor, ea se afla cu fiul ei la poartă. A fost aruncată la pământ, însă a reușit să fugă pentru a-și salva viața. Ea a putut să se salveze, însă nu și unele animale din gospodărie. Porcii și două capre din cele zece au reușit să scape. Una dintre căprițe a fost rănită, iar femeia o îngrijește.

Locuiește acum la o rudă, unde și-a dus și capra rănită. Pe mama ieduței, și ea supraviețuitoare a exploziilor de la Crevedia, toată familia o strigă Prințesa. Floarea se gândește acum ce nume să îi pună ieduței, o supraviețuitoare, care a scăpat doar cu urechile înnegrite. A primit îngrijire de la veterinari, iar stăpâna sa îi acordă toată afecțiunea de care are nevoie.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cum ai scăpat tu, fata lu mămica!”, o alintă femeia pe ieduță, potrivit libertatea.ro.

Localnica și una din căprițele sale, supraviețuitoare a exploziilor de la Crevedia

Localnica și una din căprițele sale, supraviețuitoare a exploziilor de la Crevedia. Sursa foto: Libertatea

Exploziile de la Crevedia au schimbat radical viața locuitorilor din zonă

Floarea Ioniță locuia în apropierea stației GPL și spune că se simțea miros de gaz. A vorbit cu familia despre asta, însă nicio secundă nu s-au gândit că o astfel de tragedie ar putea să se întâmple.

Femeia a povestit că suflul exploziilor de la Crevedia au aruncat-o la pământ pe ea, dar și pe fiul ei. Speriați, au luat-o la fugă fără se mai mai uite în urmă sau să se gândească la agoniseala de-o viață, care le rămâne în urmă.

„Ne-a aruncat explozia, Apoi am fugit, am fugit, am fugit…Sunt rănită în cot și la genunchi. Acum am și la deget ceva și nu mai pot să fac nimic. Am 76 de ani, sunt bătrână și nu mai rezist”, povestește femeia.

După exploziile de la Crevedia de sâmbătă, a fost o singură dată acasă. Femeia spune că focul a ars tot ce avea, inclusiv grajdul, unde se aflau mai multe animale. Porcii au reușit să scape, iar acum sunt la fiul ei.

„Mi-a ars grajdul scrum cu animale, cu ce-am avut acolo. Porcii au scăpat, sunt la băiat, ne-a ars magazia cu lemne, tot. Și în casă nu poți să intri, geamuri sparte, uși scoase. Focul a mers potecă și a pârlit tot, casa, gardul, a ars până la magazie, până la poartă în față”, spune pensionara.

Floarea Ioniță spune că autoritățile au luat cadavrele de animale. Nu știe câteva au ars, însă a văzut că au luat câteva păsări.

A pierdut căprițele, care o hrăneau

Femeia spune că avea în gospodăria ei mai multe animale. Aveau porci și 27 de căprite. 17 erau ale fiului ei, iar acestea au supraviețuit toate. Ea avea 10 căprițe, însă a mai rămas doar cu două, dintre care una este rănită.

„Mi-a luat căprițele cu care mă hrăneam și eu. Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul să fie binecuvântat!”, spune femeia din cuvântul lui Iov, personajul biblic care a pierdut tot, dar nu și credința.

Femeia spune că este nelipsită de la Biserică, iar preotul din sat s-a oferit să o găzduiască în noaptea exploziilor de la Crevedia. Ea a ales să meargă la o nepoată, dar spune că este iubită de comunitate. Vecinii au grijă de ea.

„Mă cheamă toți să merg la ei, ieri am făcut baie, mi-au dat alifii, toată lumea mă cheamă și mă iubește”, spune pensionare.