Pisicuța Esmee a trăit pe străzi, într-o comună periurbană a Timișoarei, până a fost adoptată de un cuplu de tineri. De la ei a primit numele și toată grija și dragostea de care o ființă are nevoie. ”Am cunoscut-o în urmă cu 5 ani când m-am mutat în Dumbrăvița, avea în jurul vârstei de un an și era pisicuța zonei. Eu și cu soțul meu suntem iubitori de animale, avem mai multe pisici și un cățel. Am îndrăgit-o din prima clipă, atât noi, cât și cățelușa noastră, cu care s-a împrietenit imediat.

Așa că am început să o îngrijim, să o hrănim, să o ducem la veterinar, iar ea s-a învățat să doarmă la noi. De dragul ei am decupat ușa de la intrarea în clădire și i-am montat ușiță pentru pisici, astfel încât să poată intra și ieși când dorește. Astfel, a devenit un membru al familiei cu drepturi depline”, povestește Andreea Radu, stăpâna lui Esmee.

Credeți că doar cetațenii fără ”pile” sunt plimbați de la un medic la altul sau sunt lăsați să agonizeze în săli de așteptare, la Urgențe, cu diagnostice eronate? Și animalele o pățesc.

La un pas de euthanasiere din cauza unor diagnostice greșite

Când patrupedul s-a îmbolnăvit, în martie 2018, tinerii nu s-au uitat la bani, au vrut doar să îi ofere o șansă la viață. Din păcate, povestesc stăpânii, felina a fost diagnosticată greșit de trei ori. Apoi  medicii au propus eutanasierea ei, pe motiv că nu ar mai avea scăpare. De fapt, crede Andreea Radu, voiau să se asigure că nu se vor descoperi greșelile care doar au agravat starea pacientului patruped.

”Succint, într-o perioadă de 3 săptămâni doi medici i-au schimbat diagnosticul de 3 ori, toate cele 3 diagnostice fiind ulterior invalidate de diagnosticul real pus în urmă investigației RMN. Medicii au anesteziat-o general fără a avea acordul nostru în vederea extirpării unei tumori inexistente din vezica urinară sau uretră și, anesteziată fiind, i-au efectuat o radiografie în urma căreia au decis să nu o mai opereze pe motiv că ar avea și o afecțiune congenitală la baza cozii (când în realitate nu avea nici presupusa tumoră).

În mod firesc și în concordanță cu uzanțele medicale, diagnosticarea pe cale imagistică este primul pas în tratarea oricărui pacient, fie acesta persoană sau animal. Așadar, radiografia ar fi trebuit efectuată anterior comunicării diagnosticului de „formațiune tumorală” și supunerii pacientei unei anestezii generale cu grad sporit de risc, în vederea extirpării unei tumori inexistente. Mai mult, s-au opus investigației RMN care, în final, a  condus la salvarea vieții  lui Esmee și nu la eutanasiere, cum au propus medicii.

Probabil au încercat să-și ascundă culpa prin opoziția la efectuarea RMN-ului, realizând că în urmă investigației vom afla exact adevăratul diagnostic și, implicit, erorile comise” a declarat pentru Evz.ro, Andreea Radu. Ceea ce s-a și întâmplat. Esmee a fost operată pentru îndepartarea chistului intradural (din măduva spinării) rezultat ca urmare a luxației la coloană, de care suferea de fapt,  la o altă clinică și trăiește în continuare.

”Ne judecam pentru pisica lui Karl Lagerfeld?”

Stăpânii pisicii au spus că meritau să îi facă dreptate felinei, așa că au acționat în instanță medicii care au diagnosticat greșit animalul, propunând în final eutanasierea lui. Concluzia?

”La finalul unui an și jumătate de procese și a 6.000 de euro cheltuiți pe tratamente și avocați, am pierdut. A fost un dosar luat în derâdere. „Ne judecam pentru pisica lui Karl Lagerfeld?”, ni s-a spus în repetate rânduri. Consider că atât mie, cât și pisicii mele, care reprezintă o membră a familiei, ni s-a făcut o mare nedreptate, ignorându-se nu numai probele, ci mai ales faptul că pisica mea trăiește, la doi ani după ce niște medici au propus eutanasierea ei pe motiv că boală de care suferea ar fi răpus-o, oricum, în foarte scurt timp”, a mai arătat Andreea Radu.

Sursa foto: Andreea Radu