Dana a înfiat, împreună cu soțul ei, un băiețel care avea puțin peste 3 ani. Chiar dacă i-a fost prezentat ca perfect sănătos s-a dovedit a avea o mulțime de probleme.
„Mai întâi am trecut prin etapa certificării. Pregătirea dosarului a durat în jur de trei luni: am adus inclusiv documente de la notar prin care a trebuit să declarăm pe propria răspundere că nu am fost decăzuți din drepturile parentale, deși niciunul dintre noi nu a avut vreodată copii”, își amintește tânăra.
Copil abandonat fiindcă nu mai avea alocație
Birocrația care a venit la pachet cu depunerea primelor acte a dus-o în pragul disperării: „M-am învoit în acea perioadă de am înnebunit. E nevoie de multă înțelegere la locul de muncă pentru a depăși perioada”. Timp de șase luni de la depunerea dosarului, nu s-a întâmplat nimic. „Pentru că ne expira certificatul de familie adoptatoare și trebuia să luăm toată birocrația de la capăt, m-am dus la asistenta socială de la primăria unde am depus actele și am cerut să mă ajute. S-a apucat să dea telefoane în toată țara ca să îmi găsească un copil adoptabil. În cele din urmă, la Buzău, a apărut un copil de trei ani care avea hotărâre judecătorească definitivă. Mama lui fusese decăzută din drepturi pentru că îl abandonase în câmp, la câteva luni după ce a împlinit 2 ani și nu a mai luat bani de la stat pentru el (cei 200 de lei care se plătesc ca alocație)”, își amintește tânăra. Întâlnirea cu băiețelul a fost tramatizantă pentru toate părțile: „E absolut halucinant cum se desfășoară. În cameră erau patru birouri, plus trei adulți, plus copilul, plus mama maternală, în condițiile în care copilul trebuie să se simtă protejat și în largul lui. Băiețelul nu știa nici cum îl cheamă. În documentele medicale scria că e sănătos, dezvoltat, însă nu fusese niciodată investigat, era un copil al nimănui. De fapt, el nu vorbea pentru că nu auzea și nu vedea deloc cu un ochi. În plus, era subnutrit”.
Lupta pentru un copil îmbolnăvit de sistem
După prima întâlnire, au fost întrebați dacă vor să îl mai vadă. „Am decis, în ciuda problemelor lui, să începem procedura de adopție. Așa au început vizitele la Buzău, la asistenta maternală. Asta a însemnat trei luni de bătut drumul până la Buzău, cazat la motel. Mai aveam puțin și ajungeam eu la psihiatru. Luam copilul, ne plimbam cu el, iar seara trebuia să îl ducem înapoi”. În cele din urmă, copilul a fost încredințat în vederea adopției. „Au fost trei luni în care am mers la o mulțime de medici. Inițial, a fost suspect de autism, în cele din urmă diagnosticul a fost doar de retard metal, din cauza lipsei de stimulare”.
Recomandările noastre
