În România sarea iodată a apărut după război, dar, generalizat, în anul 1986, imediat după catastrofa de la Cernobâl. Am impresia că atunci s-au împărţit populaţiei şi pastile de iod, nu ştiu, am auzit doar, nu eram în ţară, ci la 4.000 de kilometri depărtare şi tot ce ajungea acolo, zvonuri, erau relativ distorsionate.
Apoi s-a scos o lege, după lovitura de stat și reorientarea României, probabil la influența ”marelui licurici”, care dăduse din belșug sare iodată și apă florurată populației.
Pe scurt: din 2002, printr-o Hotărare de Guvern (HG 568/2002) s-a impus in Romania ca toata sarea din comert sa fie iodata si s-a interzis comercializarea sarii neiodate. Hotararea suna de-a dreptul totalitar, chiar ameninţător: “In Romania, in alimentatia oamenilor, hrana animalelor si in industria alimentara se utilizeaza numai sare iodata” (cap II, art. 3) si “Pe teritoriul Romaniei sunt interzise: importul in vederea comercializarii de sare neiodata pentru utilizarea in alimentatia omului, hrana animalelor şi industria alimentara” (art. 10). In comunicatul de presa ce a urmat (23.05.2002) se precizeaza ca Guvernul a adoptat aceasta hotărâre “in scopul prevenirii tulburarilor provocate de carenta de iod”. Acum, să fim drepţi, nici comisiile de specialitate, nici Parlamentul nu ştiu de ce şi ce au votat! Dar este lege, încă o lege ciudată… În anul 2004 s-a realizat ridicolul creat și s-a renunțat la generalizarea totală a sării iodate, păstrându-se numai pentru produsele de panificație. Apoi au apărut fel de fel de reglementări ciudate privind procentul de iod din sare.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
