Cine nu ştie măcar din filme despre gogoaşa rotună bine rumenită, cu o gaură în mijloc, pudrată cu zahăr din plin şi greu de confundat? Era o afacere atât de bună încât clanurile Lucchese și Genovese au intrat cu forţa în ea.
În fiecare dimineață, în Statele Unite, trei miliarde de gogoşi şi alte miliarde de produse de patiserie sunt gata la primele ore. Create în anii 1920 de către un evreu care a emigrat în America din Europa de Est, gogoşile cu gaură au devenit imediat pâinea zilnică a populatei comunități evreiești de pe coasta de est.
De ce erau speciale celebrele gogoşi cu gaură
Acest brutar evreu necunoscut nu le-a prăjit în ulei gogoşile, ci le-a fiert în apă, apoi le-a băgat în cuptoare cu aburi, din acest motiv erau atât de speciale. Din anii 1920 până în anii 1960, gogoşile respective au invadat Statele Unite, fiind produse exclusiv ale brutăriilor artizanale evreiești din New York. Cifra de afaceri anuală de cinci milioane de dolari din 1929 a ajuns la cincizeci de milioane în 1960.
Apoi, produsele au dat un boom economic, în anii șaizeci, şi în Europa, devenind o modă alimentară. Producerea lor era mai profitabilă decât cumpărarea stocurilor de petrol, iar brutarii evrei, cândva săraci în Europa, cumpărau acum proprietăţi de milionare de dolari. Lucru care n-a scăpat din ochi mafiei italo-americane, care, în a doua jumătate a anilor 1950, au amenințat furnizorii evrei, brutarii și sindicatele.
Se face referire la cele două clanuri puternice, Lucchese și Genovese, șefi de jocuri de noroc în Atlantic City și Las Vegas, magnatii prostituției, armelor și traficului de droguri.
Un singur lucru a deranjat mafia italiană: puternicul sindicat creat ad hoc de către brutarii evrei
Jason Turbow, nepotul unuia dintre fondatorii evrei, a povestit despre războiul gogoşilor americane. Când brutarii au fondat Union Local 338 în 1927, schimbările grele cu zece ore și condițiile de muncă la temperaturi de șaizeci de grade au fost reglementate și salariile au crescut. În anii 1960, un angajat de panificaţie câștiga mai mult decât un electrician și avea asigurare medicală. Ei au fost singurii capabili să prepare „gogoșile evreiești - rigor mortis”, așa cum erau numite cu dispreț de rivali.
Union Local 338 a fost o organizație închisă și puternică, unde numai copiii și rudele fondatorilor le era permis. Era impenetrabilă pentru că toată lumea vorbea în consiliu numai în idiș (dialect vorbit de aproximativ 3.000.000 de evrei în toată lumea), în timp ce mâinile mafiei se întindeau peste cuptoarele lor datorită lui Giovanni Ignazio Dioguardi, cunoscut sub numele de Johnny Dio, omul cel mai puternic al familiei Lucchese.
Șeful adusese aproape toate sindicatele de pe Coasta de Est în mâinile mafiei italienilor americani. Johnny era şi un prieten apropiat al lui Jimmy Hoffa, controversatul sindicalist. Pentru el, în 1957, Dioguardi a câștigat alegerile Frăției Internaționale a Teamsterilor, uniunea transportatorilor rutieri, trucând alegerile.
În 1963, Dioguardi, după o condamnare de trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală, s-a alăturat Consumer Kosher Provisions, un producător de carne. Consumer a fost într-o competiție comercială cu American Kosher Provisions al gangsterului Max Block, care și-a promovat produsele în supermarketuri.
Aşa s-a născut „Kosher Nostra”, care își dorea și acele gogoşi cu gaură
Dioguardi cu W&S Baking Corporation, o fabrică din Bronx, folosea forță de muncă necalificată, sindicalizată și o producţie de gogoși de jumătate de milion pe săptămână. Johnny Dio a ordonat brutarilor evrei să închidă cuptoarele și să le vândă lor, declarând război sindicatului 338.
Localul 338, înconjurat de cele mai puternice două familii mafiote din America, a reușit totuși să determine mafia să aprobe un nou contract pentru brutarii care oricum fugeau din uniunea sindicală slăbită și care, ar fi fost înghiţiţi de Lender's, un gigant industrial care făce o sută de milioane de gogoşi pe lună. Iar în 1965, Lender's era cea mai mare companie de produse din lume. În 1967, consiliul înţelepţilor rabini era slab și nu mai era atât de influent, în timp ce membrii lor aproape că dispăruseră iar gogoşile erau deja preparate în orice bar. Aşa că, epoca de aur a gogoșilor se încheiase. Povestea a sfârşit aşa: mafia și sindicatele au fost zdrobite de industrie, relatează Roberto Pellegrino