Pustnicul Gherasim cel nebun pentru Hristos a trăit în obştea Mănăstirii Neamţ în a doua jumătate a secolului trecut. După ce s-a ostenit mulţi ani în ascultările cele mai de jos ale mănăstirii, a început a se preface că este nebun, pentru dragostea lui Hristos.

Pustnicul Gherasim se îmbrăca rău, vorbea fără rânduială, umbla fără încălţăminte. Şi toate acestea le făcea pentru a-şi ascunde petrecerea sa cea de taină. Înainte de sfârşitul său, a zis unui părinte această prorocie: "în vremea de apoi Mănăstirea Neamţ se va pustii, Agapia se va scufunda şi Văratecul va arde". ("Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan)

Văzând viaţa lui, stareţul mănăstirii i-a rânduit să locuiască într-o chilie părăsită din marginea pădurii, mai sus de Schitul Vovidenia. Acolo a petrecut monahul Gherasim singur, mai mult de 20 de ani, în lipsă, în smerenie şi în ascunsa nevoinţă duhovnicească.

Ziua citea la Psaltire în chilie, iar noaptea se ducea în pădure şi acolo se ruga cu lacrimi şi rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu. În zorii zilei se întorcea la chilie şi dormea puţin, apoi iar îşi continua nevoinţă sa. Mâncarea o primea de la obşte. Zilnic venea cu o cofă de lemn la trapeză, îşi lua hrana pe o zi şi se întorcea.

Într-o zi a observat egumenul că părintele Gherasim de la Vovidenia n-a venit să-şi ia de mâncare. La fel, nici în ziua următoare. Atunci s-au dus doi călugări la el şi, intrând pe fereastră înăuntru, căci uşa era încuiată, au găsit pe pustnicul Gherasim, care se prefăcea că este nebun, adormit în mijlocul chiliei.

Scrierile părintelui Cleopa

Viaţa pustnicului Gherasim a fost istorisită de arhimandritul Cleopa Ilie:

"Gherasim cel nebun pentru Hristos trăia aici - ştiţi unde-i Schitul Vovidenia la Neamţ - în marginea pădurii. Avea o casa rea, uşa o ţinea încuiată şi el intra şi ieşea din casă pe geam, ca să râdă toţi de el, şi geamul îl deschidea totdeauna, că-l luase, n-avea geam. Şi n-avea sobă, făcea focul în mijlocul casei pe pământ, iar vara se dezbrăca şi se ducea noaptea să-l mănânce ţânţarii de brad în pădure, aceia care-s grozavi. Dimineaţa intra pe geam în casă şi citea Psaltirea. Îi zicea lumea: 'Gherasim cel nebun din marginea pădurii'.

Umbla cu capul descoperit, desculţ şi cu o rasă de şiac roasă şi plină de găuri. La prânz lua o cofă de lemn, sărea pe fereastră, că uşa era tot timpul închisă şi venea pe jos la mănăstire. Când se apropia de mănăstire, începea să zică fără de rânduială: 'la cofrărie, la chelărie, la brânzărie, cu ciocovelele, cu cofăielele, cu cocovelele'. Venea cu cofa în mână la bucătărie şi voia să-i pună tot ce avea să mănânce în cofa aceea: şi mămăliga şi pâine şi borş, toate acolo. (... )

Dar câţi sfinţi am avut nebuni pentru Hristos! Nu vedeţi în Vieţile Sfinţilor? Sfântul Andrei, Sfântul Simion. (...)

Când l-au îngropat, mormântul s-a cutremurat de trei ori

A trăit 90 şi ceva de ani. Toţi îl ştiau pe 'Gherasim cel nebun'. (...) Când a murit, l-au găsit părinţii cu o cruce şi o scrisoare în mână. Şi scria aşa: 'Iertaţi-mă, iubiţi părinţi şi fraţi, pentru smintelile pe care vi le-am făcut, şi nu încetaţi a vă ruga pentru mine, păcătosul, că nu am putut să plac şi lui Hristos şi pe oameni să nu-i smintesc. Gherasim păcătosul'. Acesta-i Sfântul Gherasim cel nebun pentru Hristos. Şi când l-au îngropat, auzi ce minune dumnezeiască, mormântul s-a cutremurat de trei ori cu cei ce erau acolo, numai acolo în jurul lui!

După vreo 20 de ani, după ce l-au dezgropat, osemintele lui erau galbene cum îi ceara. Să ştiţi voi că dintr-atâtea mii de călugări câţi au trăit, au fost ei şi sfinţi. Dintr-atâta lume Dumnezeu are oamenii lui aleşi, cum spune stareţul Neonil din Neamţ, care a fost după Cuviosul Paisie: Mulţi părinţi sfinţi au adormit împrejurul acestei sfinte mănăstiri". ("Ne vorbeşte Părintele Cleopa", vol. 13) (surse: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2011; "Ne vorbeşte Părintele Cleopa", vol. 13)

Sursa: Agerpres