Donald Trump a decis cine va deveni purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Are doar 27 de ani

Donald Trump a decis cine va deveni purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Are doar 27 de aniDonald Trump. Sursa foto: Instagram

Donald Trump își completează echipa și a făcut o nouă nominalizare controversată. Președintele republican a decis ca purtătoarea de cuvânt a Casei Albe să fie cea care i-a stat alături și în timpul campaniei electorale.

Donald Trump a decis cine va fi noua purtătoare de cuvânt a Casei Albe

În vârstă de 27 de ani, Karoline Leavitt va ocupa această funcție în următorii ani. În timpul campaniei electorale, ea a lucrat îndeaproape cu Donald Trump.

Leavitt își va prelua atribuțiile în data de 20 ianuarie. În ultimele zile, președintele ales și-a numit cei mai apropiaţi colaboratori în funcţii impotante.

„Karoline este inteligentă, puternică şi s-a dovedit a fi un comunicator foarte eficient”, a transmis președintele republican.

Nominalizări controversate

Conform cerințelor postului, Leavitt ar urma să apară zilnic în fața presei și să răspundă la întrebări cheie.  În prezent, Karine Jean-Pierre este reprezentanta Casei Albe. În vârstă de 50 de ani, ea a fost desemnată în 2022 să preia această poziție.

Trump s-a arătat mulțumit de colaborarea avută cu Leavitt pe parcursul campaniei electorale. În opinia președintelui republican, aceasta ar fi pregătită să preia o astfel de funcție.

Karoline Leavitt

Karoline Leavitt. Sursa foto: Instagram

„A făcut o treabă fenomenală ca purtător de cuvânt naţional în timpul campaniei mele istorice şi sunt încântat să anunţ că va fi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. Va excela în faţa pupitrului şi ne va ajuta să transmitem mesajul nostru poporului american, astfel încât America să poată deveni din nou o naţiune măreaţă”, a continuat președintele ales.

Donald Trump, înconjurat de colaboratorii loiali

Directorul de comunicare al Casei Albe va fi Steven Cheung. Astfel, Leavitt ar urma să lucreze sub îndrumarea sa.  Înainte de colaborarea cu Trump, Karoline Leavitt a lucrat în Congres. Ea a colaborat cu Elise Stefanik, care a fost numită în funcţia de ambasador al SUA la ONU.

„Nu am crescut într-o familie politică. La fel ca majoritatea americanilor, am crescut într-o familie de antreprenori din clasa de mijloc aici, în statul meu natal, New Hampshire. M-am apucat de politică în facultate”, a declarat Leavitt.