Despre un bărbat din Croația se spune că ar fi cel mai ghinionist, dar și cel mai norocos om din lume. Viața lui este marcată de întâmplări ce ies din zona scenariului de film.
Despre croatul Frane Selak (92 de ani) se spune că ar fi cel mai norocos om din lume. În același timp se poate spune și că este cel mai ghinionist. Depinde de perspectiva din care privește fiecare om care află povestea lui Frane. Despre el se știe că a supraviețuit unui accident de tren, unui accident de avion și unui accident de mașină.
Cel mai norocos om din lumea a scăpat dintr-o serie incredibilă de accidente
Iar asta este doar începutul întâlnirilor sale imposibile cu moartea! Născut în anul 1929, croatul a avut o viață relativ nesemnificativă. A fost profesor de muzică, un job despre care se poate spune orice, dar nu și că ar pune în pericol viața. La un momenta dat, bărbatul a făcut o călătorie fatidică cu trenul în anul 1962, iar asta a declanșat un lanț de evenimente incredibile și imposibile.
În timp ce călătorea de la Sarajevo la Dubrovnik, un accident ciudat a făcut ca trenul său să fie catapultat într-un râu. Șaptesprezece pasageri au fost murit, povestește Selak, dar el a reușit să înoate până la mal, având doar un braț rupt și hipotermie.
Chiar în anul următor, Frane zbura de la Zagreb la Rijeka. El a relatat că, în urma unui accident, o ușă s-a desprins de la avion, care s-a prăbușit. De data aceasta, nouăsprezece persoane și-au pierdut viața, în timp ce Selak ar fi fost găsit într-o căpiță de fân. S-a trezit într-un spital, fără răni profunde, conform ripleys.com.
Povestește cum a scăpat din ghearele morții
În 1966, croatul a avut parte de un alt accident, atunci când autobuzul în care se afla a plonjat din nou într-un râu. Au fost patru victime, dar din nou el a ieșit în mare parte nevătămat.
Au trecut câțiva ani relativ liniștiți până în 1970, atunci când Selak raportează că rezervorul de combustibil al mașinii sale a explodat pe autostradă. A reușit să scape cu viață. În 1973 a avut loc un alt incident ciudat cu mașina, în momentul în care o pompă de combustibil, defectă, a vărsat benzină peste vehiculul său, care a luat foc.
Suntem în anul 1995, atunci când bărbatul a fost lovit de un autobuz, în Zagreb, și a reușit să scape cu viață. Un an mai târziu, în timp ce conducea pe un drum de munte, cu serpentine, un camion l-a lovit frontal. A avut reacție și a sărit din mașină chiar înainte ca autovehiculul să explodeze.
În anul 2000 a reușit să dea lovitura la loterie
Există însă și dubii ridicate de multe persoane, legate de povestirile accidentelor suferite de croat. Dar unde începe granița dintre realitate și ficțiune?
Sunt incidente legate de poveștile lui Frane. Așa cum e cazul, accidentului de avion din 1963 și accidentului de tren dinaintea acestuia. Fie că este vorba despre amintiri greșite, înfrumusețare, povești sau altceva, s-ar putea să nu știm niciodată întregul adevăr despre viața extraordinară a acestui om. Totuși, un lucru este sigur: a mai existat o piesă uimitoare în puzzle, pe care nimeni nu o poate nega.
În anul 2000, el a câștigat, la loteria din Croația, echivalentul a 600.000 de lire sterline. Și-a construit o vilă ultraluxoasă pe care a vândut-o în anul 2010. S-a întors astfel la o viață modestă, alături de cea de-a cincea soție a sa. Ultimii bani și i-a cheltuit pe o operație la șold și pe un altar închinat Fecioarei Maria, în semn de mulțumire pentru norocul său.