Povestea lui Alin Totorean, singurul român care a traversat pe jos deșertul Atacama. „Pierdusem peste opt litri din fluidele esențiale din corp”

Alin Totorean. Sursă foto: Captură video

În România ultimelor trei decenii, expedițiile extreme nu au reprezentat niciodată o preocupare reală a publicului larg. Nu există cultul aventurierului, nu avem tradiții puternice în explorările solitare, iar exemplele de oameni care au mers singuri în cele mai ostile locuri de pe planetă sunt aproape inexistente. În acest peisaj, numele lui Alin Totorean, explorator din Arad, apare ca o excepție. Nu doar pentru că și-a propus trasee pe care foarte puțini oameni de pe glob le-ar încerca, ci pentru că le-a făcut singur, fără echipă de suport, fără caravane, fără logistică profesională, fără sponsori care să asigure backup sau evacuare.

În 2008, Totorean a devenit singurul român care a traversat pe jos deșertul Atacama, locul considerat de specialiști drept „cel mai arid punct al planetei”, o regiune comparată de NASA cu suprafața marțiană din cauza lipsei aproape totale de viață. Expediția sa a fost parte din proiectul personal „Descoperă-ți semenii”, un concept început în 2003, în Mongolia, și continuat ulterior cu rute în India, Australia și Etiopia.

Dar povestea lui nu înseamnă doar Atacama. Înseamnă sute de kilometri parcurși singur în stepele mongole, luni de zile petrecute în India cu buget minim, o traversare de peste 750 km prin centrul Australiei – unde a fost, la un moment dat, la un pas de moarte –, și aproape 2.000 km în Etiopia rurală. Înseamnă momente în care a stat zile întregi fără să audă un sunet uman, momente în care corpul i s-a prăbușit fizic, momente în care a început efectiv o expediție de la zero, după ce fusese recuperat de urgență din deșert.

Alin Totorean, omul care și-a depășit limitele

Alin Totorean nu este exploratorul romantic care își inventează un destin. Este, așa cum se descrie indirect, rezultatul unei pregătiri constante.

„Fizic am fost pregătit mai tot timpul fiind un tip sportiv. În plus mergeam tot mai des pe munte făcând antrenament și pentru urcușuri cu rucsacul încărcat, dar psihicul este chiar mai important”, a declarat Alin Totorean în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

Expedițiile sale au început înainte ca el să părăsească România. De ani de zile, corpul lui era obișnuit cu efort, cu adaptare, cu rucsac greu, cu temperaturi variate. Dar adevărata diferență a fost modul în care și-a antrenat mintea.

În zone precum Atacama sau Australia nu supraviețuiesc cei mai puternici fizic, ci cei care pot gestiona singurătatea absolută, lipsa totală a reperelor și posibilitatea reală ca nimeni să nu vină după ei în cazul unei probleme.

„Fără un psihic puternic nu poți merge în condiții ostile, de unul singur și pentru săptămâni de zile de mers pe jos. Mă vizualizam deja în locurile unde trebuia să merg, mental treceam peste dificultățile ce urma să le întâlnesc, mă gândeam la pericolele ce pot apărea și cum le voi depăși”, a mai spus el pentru Evenimentul Zilei.

Această tehnică – vizualizarea anticipată a pericolelor – este folosită de alpiniști, de piloți militari și de exploratori polari. Pentru un om care merge singur, fără asistență, este vitală. Totorean o folosea înainte de a ajunge în teren, dar chiar și așa: „Cu toate astea, realitatea acolo a fost mult mai dură și surprizele chiar au apărut”, a continuat el.

Mongolia 2003. Prima expediție solitară a unui român, în inima stepelor

Expediția care l-a scos din anonimatul național a fost cea din Mongolia, în 2003. A fost prima etapă majoră a proiectului „Descoperă-ți semenii”.

Presa vremii menționează două cifre: aproximativ 175 km parcurși pe jos (confirmă și Alin).  Traseul a acoperit zone din stepele centrale mongole, regiuni aproape complet lipsite de infrastructură, în care distanțele dintre comunități nomade pot depăși 80–100 km. Acolo, Alin a locuit temporar în iurte, a trăit alături de familii locale și a documentat modul în care nomazii au supraviețuit timp de secole în condiții dure: vânturi puternice, temperaturi extreme, lipsa apei, migrații sezoniere.

Această expediție l-a format psihologic pentru ceea ce urma. A fost pentru prima oară când a mers zile întregi fără contact uman, când a dormit complet singur, când a avut, efectiv, doar un rucsac și ce putea transporta în el.

Mongolia a devenit nucleul identității lui de explorator: primul test real al singurătății, prima confirmare că este capabil să gestioneze spații mari, ostile, în condiții minimale.

India: o lecție despre lumea care nu există în manuale

Puțini știu că înainte de Atacama, Totorean a petrecut aproximativ cinci luni în India, într-un traseu mixt, cultural și explorator, desfășurat cu un buget extrem de redus – în jur de 2.500 de euro (date menționate în articolele din acea perioadă).

În India a suferit și episodul despre care amintește în interviu și despre care foarte puțini știu:

„…mușcătura de șarpe din India mi-a creat probleme timp de o lună”, a spus acesta pentru Evenimentul Zilei.

În zonele rurale ale Indiei, mușcăturile veninoase reprezintă un pericol major, iar accesul la tratament este adesea limitat. Pentru Totorean, India a fost și o școală de diversitate umană. A trecut prin sate, comunități sărace, zone tribale și a documentat modul în care localnicii reușesc să supraviețuiască în condiții extrem de dure. Nu a fost o expediție solitară în sens strict, dar a contribuit la formarea lui ca observator atent al culturilor, un element pe care îl va integra ulterior în proiectul său central.

Atacama 2008: 375 km parcurși pe jos în cel mai arid loc al planetei

Expediția care l-a consacrat a fost traversarea Atacamei, începută în ianuarie 2008. Deșertul Atacama se întinde în nordul statului Chile, iar unele dintre zonele sale – precum regiunea Yungay – nu au înregistrat ploi timp de peste 400 de ani. NASA folosește această zonă pentru testarea echipamentelor destinate misiunilor pe Marte, tocmai din cauza lipsei aproape totale de viață.

Alin a parcurs aproximativ 375 km pe jos, încărcat cu un rucsac de 30–40 kg (în funcție de stadiul expediției). A dormit adesea fără cort, direct sub cerul liber. A avut provizii limitate, iar accesul la apă era planificat picătură cu picătură.

Deșertul nu oferă reper vizual, nu are forme de viață, nu are arome, nu are sunet. Traversarea lui pe jos înseamnă un exercițiu de supraviețuire, orientare și rezistență psihică. Totorean a încheiat expediția prin ascensiunea unui vârf din lanțul Andin – Cerro Lejía, cu altitudinea de aproximativ 5.750 m.

Australia 2009: 750 km în deșert, 50°c. Cele mai grele momente pentru Alin Totorean

Expediția din Australia a fost cea mai grea și momentul în care și-a văzut viața pusă în pericol. Totorean a plecat în zona deșertului central australian, într-un traseu de peste 750 km, în apropiere de Lacul Amadeus și zonele aride ale Teritoriului de Nord. Temperaturile depășeau uneori 50°C, iar distanțele dintre sursele de apă pot depăși 60–70 km.

În primele zile, a suferit episodul care avea să devină cel mai cunoscut incident din expediţiile lui:

„Pierdusem peste opt litri din fluidele esențiale din corp, eram uscat ca iasca”, ne-a povestit acesta.

Este una dintre cele mai severe forme de deshidratare documentate într-o expediție românească. El povestește: „Am stat două zile în spital pentru rehidratare, mă externaseră, dar aveam dureri mari la rinichi pentru că mi se blocaseră.”

Blocajul renal este un simptom de deshidratare extremă. În lipsa intervenției medicale, un astfel de episod poate deveni fatal în câteva ore.

Iar momentul în care expediția putea să se încheie este relatat cu o simplitate care contrastează cu gravitatea situației: „Acela a fost momentul în care m-am speriat crezând că trebuie să închei expediția. Nu voiam să concep că ar trebui să mă opresc și să mă întorc acasă…”

Dar nu s-a întors. S-a refăcut. A fost externat, a așteptat zece zile, iar apoi a făcut ceva ce puțini ar fi făcut: „…după zece zile am putut reîncepe parcursul. Efectiv am reluat traseul de la început.”

Etiopia 2010: 1.900 km prin nordul și vestul țării, ultima mare expediție

În 2010, Totorean a pornit într-o expediție amplă în Etiopia, în nordul și vestul țării. A fost un traseu de aproximativ 1.900 km, realizat pe jos și cu mijloace locale – microbuze, camioane agricole, căruțe.

Aceasta a fost etapa a IX-a a proiectului „Descoperă-ți semenii” și, de fapt, ultima mare expediție înainte de diagnosticul medical.

Etiopia rurală este una dintre cele mai dure regiuni de traversat pe jos: drumuri inexistente, triburi locale izolate, zone de conflict, securitate redusă, lipsă de resurse, temperaturi ridicate. Totorean a documentat comunități locale, a filmat și a fotografiat, mergând parțial singur și parțial integrat în grupuri locale.

Cum și-au pus expedițiile amprenta asupra lui Alin Totorean

Expedițiile lui Alin Totorean nu au însemnat doar recorduri sau distanțe parcurse, ci și un set de consecințe fizice acumulate în ani de mers prin unele dintre cele mai dificile regiuni ale lumii. În interviu, el descrie limpede amploarea acestor efecte, oferind o imagine completă asupra riscurilor reale din teren. Totorean spune că traseele extreme l-au expus unor situații medicale serioase:

 „În Mongolia am mers 175 de kilometri, în deșertul Atacama, în Chile, am parcurs 375 de kilometri, iar în zona deșertică din centrul Australiei peste 750 de kilometri, toate parcurse pe jos și de unul singur. Incidentul cu deshidratarea din Austrialia a fost mediatizat atunci, dar mai puțin cunoscute sunt mușcătura de șarpe din India care mi-a creat probleme timp de o lună, o infecție la ochi în Australia și, tot din Australia, dar dintr-o zonă mlăștinoasă parcursă ulterior zonei deșertice, m-am ales cu o ciupercă la picior de care am scăpat tare greu. Toate fac parte din riscurile pe care mi le-am asumat odată plecat la drum”.

Efectele psihologice n-au lipsit

Dacă partea fizică poate fi cuantificată medical, partea psihologică este mult mai puternică. Totorean vorbește deschis despre ceea ce se întâmplă după ce petreci săptămâni fără contact uman, fără voci, fără conversație.

„După fiecare expediție în zone pustii am sesizat niște schimbări, mai ales după Australia, unde nu am avut contact cu nimeni timp de săptămâni de zile. Reîntors printre oameni, timp de câteva zile am sesizat o oarecare teamă de a interacționa cu aceștia și o anumită jenă de a fi în mulțime, iar când să vorbesc nu-mi găseam cuvintele potrivite și ce spuneam uneori nu era foarte clar de înțeles, iar vocea mi se schimbase nu mai avea fermitate. Gândiți-vă că au fost zile întregi în care nici măcar un sunet nu am scos”.

Diagnosticul care a schimbat totul

În toamna lui 2010, Totorean a fost diagnosticat cu liposarcom mixoid, un tip de cancer al țesuturilor moi. A fost operat, i s-a extirpat o parte din mușchiul brațului și a urmat radioterapie și chimioterapie. Acest episod a oprit practic proiectul lui „Descoperă-ți semenii”.

Povestea sa continuă însă cu proiecte în alte domenii și cu o viață la fel de activă cum a avut-o întreaga viață.