Alin Totorean are 40 de ani şi s-a născut în Arad. Şi-a început viaţa ca mulţi dintre noi: a avut o firmă, a vrut să facă bani, şi-a dorit o casă şi o maşină. A fost pe rând masor, taximetrist şi alpinist utilitar.

Numai că, la un moment dat, a schimbat la 180 de grade direcţia în care o apucase. În 2003 a devenit primul român care a realizat o expediţie solitară în Mongolia, ţară în care a mers aproape 500 de kilometri pe jos. De atunci, a fost în India, Maroc, Turcia, iar şirul explorărilor a culminat cu anul 2008, când a devenit singurul român care a traversat pe jos deşertul Atacama, cel mai arid loc din lume. În India a stat cinci luni, cu un buget de 2.500 de euro, iar în Chile şi Bolivia a avut 3.500 de euro.

Alin Totorean este fotograf şi explorator, membru al Societăţii de Geografie din România şi corespondent special pentru revista Terra Magazin, care este şi principalul sponsor al expediţiilor sale. A publicat peste 50 de articole din călătoriile sale în reviste, a organizat numeroase expoziţii fotografice şi proiecţii multimedia.

"Pentru mine, călătoriile au devenit un fel de drog"

Când era mic, în loc să citească "Răscoala", "Desculţ" sau cărţile obligatorii de la şcoală, Alin îl citea pe Jules Verne sau cărţi de aventuri şi explorări.

La 14 ani, a stat timp de o săptămână alături de mai mulţi speologi în Munţii Retezat. A fost prima lui ieşire cu cortul în natură, iar cercetătorii i-au povestit ce înseamnă muntele şi excursiile făcute altfel.

"Călătoriile astea pe care le fac acum nu au venit de la sine," explică Alin. A intrat într-un club de speologie şi, încet-încet, a început să plece aproape în fiecare week-end pe munte sau în peşteri, multe dintre ele dificile, unde trebuia să coboare sute de metri sub pământ sau să urce prin cascade.

Ani de zile, Alin a avut o firmă personală de producţie şi comerţ. "Am început ca tot omul, m-a luat valul să am casă, să am maşină, să acumulez avere. N-am ajuns în top 300, dar când m-am hotărât să fac altceva în viaţă, am lichidat şi firma".

"Pentru mine, călătoriile au devenit un fel de drog," spune el. Fără ele, viaţa sa nu ar mai avea acelaşi farmec: "Te trezeşti dimineaţa, mergi la job, vii seara obosit, mănânci, te mai uiţi la televizor, mai ieşi la o şuetă cu prietenii dacă mai ai chef. Faci asta 11 luni pe an, îţi iei trei săptămâni de concediu în care zugrăveşti şi nu stiu dacă mai apuci să mergi o săptămână pe undeva şi cam atât. Asta înseamnă viaţa."

Astfel, în urmă cu câţiva ani, a hotărât să îşi transforme viaţa într-o călătorie continuă. Nu s-a petrecut nimic deosebit în viaţa lui – l-a mânat numai dorinţa de a descoperi lucruri noi. În 2003 a demarat un proiect personal numit "Descoperă-ţi semenii", care constă în expediţii şi călătorii prin zone din lume inedite din punct de vedere istoric, etnic, cultural sau geografic.

1.500 de kilometri de jos prin lume

Pregătirile pentru o expediţie încep cu o jumătate de an înainte. Întâi îi încolţeşte ideea în minte, stabileşte o destinaţie clară şi se gândeşte ce poate găsi inedit în locurile cu pricina. Apoi se documentează ce mijloace de transport are la dispoziţie, ce surse de hrană va găsi, cum sunt oamenii locurilor. În călătoriile sale, Alin a parcurs pe jos în jur de 1.500 de kilometri.

Un rucsac de 40 de kilograme, căldură extremă, de peste 50 de grade, praf, relief anevoios, 370 de kilometri pe jos, apă drămuită, mâncare puţină, grohotişuri, nisip, canioane şi teren răvăşit – acestea au fost ingredientele expediţiei din Atacama, despre care Alin spune că a fost cea mai dificilă pe care a făcut-o vreodată. O zi "de lucru" în deşert începea la opt dimineaţa şi se încheia după douăsprezece ore. Ca să poată căra cât mai multă apă, a renunţat la cort şi a dormit trei săptămâni sub cerul liber. În deşert nu a întâlnit nicio vietate: "Până şi cactuşii erau uscaţi", îşi aminteşte exploratorul. Singurul zgomot pe care l-a auzit în deşert a fost pocnetul plăcilor de sare din zona Solar de Atacama.

De-a lungul expediţiei, a mâncat numai arahide şi stafide deoarece nu ocupau mult spaţiu în bagaj şi, în plus, erau foarte hrănitoare pentru că aveau proteine şi vitamine.

În general însă, mănâncă pe unde apucă. În India mânca la colţ de stradă: "Mâncam în praf, trecea câte o rişcă sau câte o maşină care stârnea tot praful, mai erau muşte, mai trecea câte o vacă ce se bălega în faţa căruciorului unde omul prepara mâncarea. Dar am organismul rezistent şi n-am avut nicio indigestie", îşi aminteşte Alin râzând.

Deoarece merge în locuri sălbatice, unde nu are cine să-l ajute, pregătirea pshică are un rol cheie: "Trebuie să fiu foarte puternic, să pot să fac faţă tututor solicitărilor. La începutul anului, am traversat deşertul Atacama. Înainte să plec, l-am traversat mental de zeci de ori, poate de sute de ori. M-am vizualizat în deşert, am vizualizat pericolele care pot apărea."

"O să zică lumea… ce frumos să călătoreşti, cine nu ar vrea să facă treaba asta. Nu e aşa de uşor. Eu când le spun prietenilor că plec într-o nouă expediţie, le explic că plec la lucru. Păi nu e uşor pentru că, în primul rând, sunt condiţiile grele în care călătoresc, fără masă, fără casă. În Atacama am stat trei săptămâni nespălat." Hainele de schimb au fost un lux pe care Alin nu şi l-a putut permite.

"Mongolia a rămas ţara mea de suflet"

Mongolia este destinaţia lui preferată. "La ei, ospitalitatea este un adevărat cult şi atunci eram bine primit în familiile lor". Însă nici el nu stătea degeaba: lucra alături de ei, punea mâna pe lopată, făcea curăţenie în ţarc, mulgea animalele sau gătea. Iar mongolii erau încântaţi. Îi arătau găleata goală, iar el pleca să mulgă iepele. Însă Alin a "reuşit" performanţa de a aduce la muls inclusiv armăsarii vecinilor, iar mongolii se distrau copios pe seama lui.

O familie, la care a stat zece zile, i-a propus la sfârşit să nu mai plece: "Familia avea trei fete între 17 şi 20 de ani şi au zis că îţi alegi ce fată vrei, îţi dăm şi 500 de oi, vreo 50 de cai. Puteam să rămân acolo, să devin nomad", se amuză Alin.

El povesteşte că majoritatea turiştilor se uită la oamenii locului ca la grădina zoologică, fac fotografii, nu îi bagă în seamă şi pleacă mai departe. El face totul altfel: "Ei văd că nu sunt doar nişte exponate pe care le-aş fotografia".

"În Mongolia, abia mă apropiam de o iurta, că eram vazut şi cei ai casei fugeau în calea mea - efectiv fugeau cu o farfurie cu câteva bucăţi de brânză şi cu ceai fierbinte să mă servească. Apoi trăgeau de mine să stau cu ei, să le vizitez iurta, iar când voiam să plec nu prea mă lăsau", îşi aminteşte Alin.

La familiile la care stătea mai multe zile, lăsa ceva la schimb, deşi ei nu cereau nimic: caiete pentru copii, pixuri, zahăr sau mei – ce avea prin rucsac.

În Mongolia, la un moment dat, a găsit în sacul de dormit un pliculeţ dintr-o foaie de caiet împăturită în care era pusă puţină sare. Ajuns în Ulan Bator, a întrebat ce era cu pliculeţul, pe care era sigur că îl primise de la ultima familie la care stătuse. I s-a explicat că a fost pus ca să fie ocrotit de zei şi de spiritele naturii.

"Sunt de o bunătate copleşitoare. Sunt prea buni pentru zilele în care trăim", spune el despre mongoli. "Mongolia a rămas ţara mea de suflet. M-au schimbat radical". Astfel de gesturi i-au mers la suflet, iar Alin crede că oamenii pe care i-a întâlnit l-au făcut mai bun, mai liniştit şi mai omenos.

"Acolo sus cineva mă iubeşte"

În India a fost muşcat de un şarpe veninos în apropiere de Taj Mahal. Rana s-a infectat şi i-a supurat o lună de zile. S-a pansat însă de unul singur şi nu a apelat la un doctor pentru că nu voia să fie ţinut în spital, sub observaţie.

În Maroc a tot încercat să găsească scorpioni pe sub bolovani: "Dar nu i-am găsit eu pe ei, m-au gasit ei pe mine pentru că într-una din dimineţi am ridicat bocancii să mă încalţ - dormeam sub cerul liber -, şi era scorpionul sub bocanci."

Nu îi este teamă de necunoscuţii pe care îi întâlneşte. "Cred că de multe ori mai speriaţi sunt ei de faptul că văd un străin rătăcit pe acolo, decât eu de ei," glumeşte el.

La Fort Kochi, în sudul Indiei, a întâlnit pescari indieni ce trăgeau toată ziua, de dimineaţa până seara, de nişte plase de pescuit chinezeşti. Alin a ochit un grup, s-a apropiat de el şi a început să tragă de frânghii alături de pescari. A lucrat cot la cot cu pescarii până a făcut răni în palme: "Abia după două zile de muncit alături de ei mi-am scos şi eu aparatul de fotografiat şi camera video să-i filmez".

Alin spune că nu a întâlnit niciodată o comunitate ostilă. "Eu zic că acolo sus cineva mă iubeşte şi îi place ceea ce fac pentru că sunt ocrotit şi mi-a mers bine până acum". Este permanent conştient de pericole, însă nu îi este frică: "Dacă mi-ar fi cu adevărat teamă, nu m-aş mai duce. Aş rămâne acasă şi aş face altceva".

Dar s-a obişnuit să fie pe drumuri atunci când cei mai mulţi dintre noi stau acasă. În noaptea de Revelion din 31 decembrie 2007 pleca spre Chile, iar de ziua lui, în 2005, era în drum spre izvoarele Gangelui.

Următoarea expediţie: "Tot ce mişcă te omoară"

Lui Alin îi place misterul. De exemplu, nu îi place să vadă dinainte fotografii cu locurile pe care le va vizita: "Dacă aş şti de acasă tot ce mă aşteaptă pe teren, s-ar duce farmecul descoperirii".

Tot pentru a păstra misterul, nu vrea să dezvăluie destinaţia spre care va pleca în jurul datei de 20 decembrie. Nu spune decât că va parcurge peste 1.000 de kilometri pe jos, va trece prin munţi, prin mlaştini, şi din nou printr-un deşert. Şi asta nu e tot, deoarece animalele sălbatice vor fi acum la tot pasul: "În plus, cam tot ce mişcă te omoară", spune el despre viitoarea lui aventură.

Alin, un explorator ieşit din tipare

"Eu călătoresc altfel decât cei mulţi care umblă prin lume", explică el. Când ajunge într-un loc, stă mai mult timp cu localnicii şi, vreme de câteva zile, face parte din viaţa lor cotidiană.

Alin se întoarce întotdeauna încărcat de fotografii şi de însemnări. Ajuns în ţară, face prezentări multimedia, organizează expoziţii fotografice şi publică articole în diverse reviste: "Consider că am ceva de spus în lumea asta. Aş putea să călătoresc şi pe cont propriu şi să ţin informaţia doar pentru mine şi pentru cei câţiva prieteni pe care îi am în jur, dar nu m-aş simţi împlinit dacă nu aş merge şi prin şcoli, prin facultăţi şi dacă nu aş expune ceea ce văd întregului public, indiferent de vârstă. Tot ceea ce fac este o pledoarie pentru frumos, pentru viaţă, pentru natură, pentru mişcare".

Deşi scopul principal este ca informaţiile aduse din expediţii să ajungă la publicul larg, Alin recunoaşte că e mânat şi de dorinţa proprie de a descoperi şi de a se îmbogăţi sufleteşte şi intelectual.

Cei dornici de aventură îl pot întâlni personal pe explorator la Târgul Gaudeamus de la Romexpo, la standul Editurii CD Press, unde o să aibă o expoziţie cu fotografii din expeditiile sale. Iar între 27 noiembrie şi 26 decembrie, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa va găzdui în holul său o expoziţie cu imaginile realizate de Alin în deşertul Atacama.