Cu ani în urmă a avut şansa să dea viaţa de medic din România, sufocată de hăţişurile unei birocraţii despre care spune că este „aberantă“, pe cea de doctor în Franţa. A ales cu sufletul şi a rămas între hotarele ţării sale. Astăzi, este „vraciul“ unei micuţe comune, Bicăcel, din judeţul Bihor, locul în care sărăcia lucie a omului nevoiaş, obligat să-şi cârpească în coate traiul de zi cu zi, coabitează cu bogăţia spirituală a aceluiaşi ţăran pe care a ajuns să-l îndrăgească şi la a cărui viaţă sănătoasă păzeşte neîncetat dintre zidurile cabinetului său medical pe care l-a construit de unul singur, din banii obţinuţi de pe urma unui credit bancar contractat în nume personal

Povestea fascinantă a medicului de ţară Valentin Pantea, care a înfruntat condiţiile vitrege ale unui sistem medical, de ţară, aflat la pământ, începe în urmă cu mai bine de unsprezece ani când obţine, din partea Autorităţii de Sănătate Publică Bihor, numirea pentru postul de medic de familie în comuna Lăzăreni. „A fost un concurs organizat de autoritatea cu pricina în urma unei solicitări venită din partea primăriei care se plângea că nu are medic care să deservească satele Cărăndeni, Bicăcel, Miheleu sau Gepiş“, îşi începe medicul Pantea povestea.

Uite cabinetul, nu e cabinetul

Cel care a ajuns să fie îndrăgit de localnicii din Bicăcel pentru seriozitatea şi devotamentul de care dă dovadă atunci când le tratează diferitele boli, mărturiseşte că, iniţial, mai marii peste destinele „norodului din cele părţi ale Bihorului“, s-au angajat să pună la dispoziţia celui care ar fi acceptat postul un cabinet medical dotat cu tot ce-i trebuie. „Nu s-au ţinut de promisiune. Mai mult, m-au dus cu zăhărelul luni de zile. Când am ajuns la ei cu numirea în mână, în iulie 2017, mi-au spus că nu au dat nici un anunţ la ASP. Că nu au nevoie de medic de familie şi că, dacă tot am venit, să mă duc în satul Miheleu. Că o să facă şi o să dreagă şi o să am acolo cabinet, de parcă eu cerşisem postul şi îi pusesem eu să solicite un medic de familie acolo în zonă“, deapănă el firul poveştii. Adaugă, pe un ton din care răzbate un soi de părere de rău faţă de modul în care a fost tratat de oficialităţi, că nu a acceptat să rămână în Miheleu. „Le-am spus că un cabinet de medic de familie are nevoie de cel puţin 600 de pacienţi pentru a-şi putea desfăşura activitatea. Tot satul nu avea atâţia oameni, ca să nu mai vorbesc de faptul că spaţiul de care vorbeau era o dărăpănătură, cu condiţii improprii de lucru“, mărturiseşte cu obidă în glas.

Credit personal cu dobândă piperată

În cele din urmă, a ajuns la Bicăcel. A apelat la o filială bihoreană a unei bănci şi s-a împrumutat de 10.000 de euro, atât cât îşi făcuse socotelile că îi trebuie pentru a pune pe picioare un cabinet micuţ, dar cochet. „Nu a fost nici pe departe uşor. Au trecut de atunci, din primăvara lui 2008, mai bine de zece ani, iar eu nu am reuşit nici acum să acopăr întreg împrumutul. Ca să nu mai vorbesc de faptul că dobânda a fost destul de piperată; 14 la sută“, îşi aminteşte el despre începuturile vieţii de medic de familie la sat. Doctorul Pantea mai spune că, pentru a face faţă plăţilor (rata fixată de bancă ajungea la 600 de lei pe lună) a fost obligat să îşi ia al doilea serviciu. „M-am angajat să predau medicină de familie la facultate în Oradea. Făceam naveta şi nu era deloc simplu. Ca să nu mai pun la socoteală toate cheltuielile pe care le avem, şi încă le am, cu chiria cabinetului, deplasarea şi toate cele necesare traiului“, mai punctează medicul. Mărturiseşte că, în cele din urmă, a renunţat la jobul de la facultate. După cum a renunţat şi să îşi definitiveze studiile pentru doctorat. „Lipsa banilor în acei ani şi-a pus serios amprenta asupra mea. Am fost nevoit să renunţ la doctorat. Cei doi copii ai mei erau amândoi la facultate, iar costurile nu erau nici pe departe mici. Am preferat să investesc în educaţia lor decât să îmi iau doctoratul”, mai spune medicul care adaugă faptul că şi din criză de timp a fost obligat să ia această măsură.

Găina din paporniţă

Este 1.100 de pacienţi sunt, în momentul de faţă, înscrişi la medicul de familie bihorean. Cei mai mulţi dintre ei sunt săraci lipiţi pământului, iar doctorul, om cu suflet bun, ştie că nu trebuie să se aştepte la minuni din partea lor. „Sunt situaţii în care le plătesc eu, din buzunar, medicamentele de care au nevoie. Ştiu că nu au de unde să-mi dea şi nu accept să îşi rupă de la gură pentru a-mi aduce mie bani sau plocoane. De bine de rău, am ieşit din criza financiară în care mă aflam. Sunt bine plătit, cabinetul merge destul de bine, iar din ratele la bancă mai am doar câteva de achitat pentru a lichida împrumutul“, afirmă Pantea care recunoaşte, totuşi, că lipsa unui înlocuitor în cabinet nu îi pică bine. „Sunt legat de cabinet. Nu pot merge la o conferinţă, spre exemplu, sau să mă înscriu la cursuri pentru competenţe suplimentare pentru că nu am pe cine lăsa în loc. La fel păţesc şi atunci când vine vorba de concediu“, mai spune medicul care nu mai ştie ce înseamnă recreere în vacanţă de vreo patru ani.

Mărturiseşte că au fost situaţii, jenante, în care s-a trezit în cabinet cu localnici care veniseră să-i răsplătească generozitatea. „Băteau la uşă şi, când intrau, mă trezeam ba cu o găină, ba cu o gâscă sau ce mai avea omu‘ prin bătătură, îndesată în paporniţe. Nu am acceptat niciodată să iau ceva de la ei. Le-am zâmbit de fiecare dată şi le-am explicat cu vorbă dulce şi bună că cea mai mare mulţumire a mea este să îi ştiu sănătoşi“, mărturiseşte el.       

Trucul cu pistolul de pus cercei

Medicul Valentin Pantea a găsit un o modalitate inedită de a-i convinge pe săteni să îşi vaccineze copiii. „Am insistat foarte mult asupra acestui aspect. Le-am explicat că este nevoie de vaccinare. Prea puţin s-au arătat încântaţi. Cei mai mulţi erau reticenţi. Şi atunci mi-a venit ideea să cumpăr un pistol de pus cercei. Mi-am luat cercei medicinali și acum, la fiecare fetiță, la un an și ceva de zile, când e bine vaccinată, le-am pus cercei. Doamne, ce fericite mai sunt când se văd cu cerceii în urechiuşe!“, rosteşte nostalgic.

Statul îmi bagă mâna în buzunar

Atunci când vine vorba despre instituţiile statului, încruntă din sprâncene: „Ca medic de familie de multe ori simt că instituţiile statului îşi bagă mâna în buzunarul meu şi-mi iau din banii câştigaţi cinstit in cabinet. De multe mi s-a intamplat ca într-o zi să plătesc la stat mai mult decât caştig net pe lună. Pentru cei care nu ştiu, reamintesc că din banii pe care-i primeşte de la CAS, un medic de familie la ţară achită mai bine de jumătate pentru salariul asistentei, chirie, întreţinere sau consumabilele. Din ce rămâne, 45%  se duce pe impozit şi asigurări – pensie, asigurări pentru caz de boală, somaj, etc“, spune medicul. Adaugă, cu un soi de încrâncenare, că, începând de anul viitor, va mai plăti încă „un bir suplimenar“. De ce? Pt ca asa vor muschii lor, a celor care au facut legea 185/2017.