Evenimentul Zilei > EVZ Special > POVESTE DE PE FRONT. Cum se fabric? un erou de r?zboi
POVESTE DE PE FRONT. Cum se fabric? un erou de r?zboi

POVESTE DE PE FRONT. Cum se fabric? un erou de r?zboi

Ziua în care ?i-a f?cut primul tatuaj a fost o victorie deplin?. A doua a fost s?-?i pun? un cercel în ureche. Altul în limb?. De dragul prietenei s-a pensat ?i ?i-a perforat sfârcul mamelonului stâng. I-a scris numele pe antebra?. Era cool

Avea ?aptesprezece ani, mam? brut?reas? ?i tat?l mort, lovit de trenul personal în prim?vara acelui an. Accident – i-au zis, dar era greu s? ignori eviden?a. C? taic?-su era alcoolic ?i c? nu mai avea serviciu. C? în rarele momente când nu era beat era violent, ?i în rarele momente când nu era violent n-ar fi avut ce s? caute pe ?inele de cale ferat?.
La optsprezece ani, din to?i cerceii, mai r?m?seser? câteva g?uri. Ini?ialele Veronic?i le-a înglobat într-un desen mai complicat, colorat, s? nu se vad? c? dragostea nu dureaz? o ve?nicie, în schimb cerneala da.
De gura mamei, dar mai mult a bunicii ?i-a dat BAC-ul ?i s-a angajat. Dar nu era de el. Dup? dou? s?pt?mâni s-a certat cu managerul, un pu?ti ca el de înalt, dar sub?ire ?i cu tupeu. L-ar fi b?tut, dar avea deja o faim? nedorit? la poli?ie. Pe „rockeri” îi serveau cu o por?ie special? de bul?u, ?i bulan.
A plecat la oaste, s? se fac? b?rbat
A?a c? s-a dus la încorporare. A min?it la testul psihologic cînd l-au întrebat de gînduri negre, dac? a f?cut vreodat? r?u la animale sau dac? cineva din familia lui a suferit vreodat? de o boal? psihic?. Ce, îl v?zuse cineva pe taic?-su? Accident ?i gata.
Era chiar mai bine c? era orfan, armata urma s?-i fie ?i mam?, ?i bunic. S-a ?inut departe de ceilal?i r?cani, majoritatea erau ni?te t?r?noi care vorbeau cu ”b?” ?i ”m?-ta”. Toanele sergentului ?i vocea r?stit? erau în schimb u?or de tolerat, c? venise cu lec?ia agresiunii înv??at? de acas?.
Nu i-a fost fric? nici de durere, nici de disciplin?. A descoperit c?-i place, c? nu-i tremura mâna când tr?gea cu arma sau când lovea cu pumnul.
N?ravuri „b?rb?te?ti”
Începuse s? aibe anumite apuc?turi, în momentele când ie?ea în ora? sim?ea o team?, o sufocare, o nelini?te care trecea dup? câteva beri. Prefera deja câteva localuri de noapte unde, invariabil, ag??a o femeie mai în vârst? decât el, îi d?dea de b?ut ?i-apoi petreceau noaptea împreun?.
Odat?, s-a întâmplat c? nu i-a pl?cut ce vorbea ?i s-a trezit c? i-a dat o palm?. Surprinz?tor. Buricele degetelor l-au usturat într-un mod familiar. Alt?dat?, a rugat partenera s? îl bat?. Ea lovea, el râdea. ?i a râs, ?i a râs ?i-apoi i-a întors favorul.
Se întorcea r?corit la unitate, departe de b?nuiala tuturor. Nu era cartofor, nu era barbugiu. Iar renumele de afemeiat chiar nu-i strica, ?inea ??r?noii la distan??.
Acas?, în Afganistan
Dintr-un pu?ti f?r? minte, s-a trezit soldat cu acte în regul?, îns?, abia în ziua când a aterizat leviathanul verde, un C-130 Hercule, printre mun?ii pr?fui?i ai Afghanistanului. Tot un fel de dealurile Buz?ului, toamna. Aceia?i vulcani noroio?i, mai pu?ini vulcanii. Sau noroiul.
Tot un fel de ?igani cu cortul. Aceea?i putoare, acelea?i a?tept?ri. Acelea?i gamele. ?i a?teptarea misiunilor de recunoa?tere.
La televizor se vede altfel, în filme se taie, la montaj, lini?tea nop?ii, sfor?itul tovar??ilor ?i zgomotul de „ra-ta-ta” al coleopterelor care se sinucid, tâmpe, în becul de camuflaj. ?i scorpionii. Mul?i, mici ?i surprinz?tor de insisten?i.
Cui îi e de folos un erou olog?
Se împlineau 10 ani de la moartea tat?lui. Raid de diminea??. Ordine clare. Cu o noapte înainte a visat ?inele de tren. S-au suit în Hummer cu Mircea, Tavi ?i Haralamb. Drum printre mun?i, r?s?rit de soare în Kandahar. Lumin? ?i apoi zgomot, praf ?i întuneric.
S-a trezit într-un spital de campanie cu picioarele retezate de la genunchi. Haralamb ?i Tavi muriser?. Mircea sc?pase bine, cu câteva schije în um?r. Medalie. Înapoi, acas?. Evalu?ri periodice la comisia de handicap, nu cumva s?-i fi crescut bonturile la loc între timp.
Maic?-sa, brut?reasa, ?i-a f?cut datoria pentru ultima oar? ?i s-a mutat cu el într-un apartament mititel. Aproape de gar?. Aproape de spital. Aproape de parc. Aproape de cimitir.
În al doisprezecelea an de la moartea tat?lui s-a ridicat, în alt? diminea??, ?i-a pus protezele, ?i-a luat bastonul ?i s-a dus spre gar?. Pe ?inele de tren. La orele trezirii.
A a?teptat, r?bd?tor, s? vin? personalul, s-a uitat atent la farurile rotunde, de broasc?, ale locomotivei diesel, l-a z?rit pe mecanicul must?cios ?i unsuros cum îi face disperat semne s? se dea la o parte. Cum trage sirena. Cum frâneaz?. Cum se duce cu toate tonele lui, sanie, pe ?inele de metal.
În ultimul moment, s-a aruncat în l?turi. Tinichelele picioarelor de la genunchi în jos au scânteiat în timp ce treceau pe sub tamburii vagoanelor. Din iarb?, ologul râdea.
(Acest eseu publicistic, cu personaje fictive, dar inspirat din realitate, a fost realizat cu colaborarea a Dr. Gabriel Diaconu, medic specialist psihiatru, la clinica Mindcare din Bucure?ti)

Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Accesează: