În prezent, munca la domiciliu este mai degrabă excepția decât regula, însă în anumite domenii este o practică din ce în ce mai întâlnită. Este vorba despre domenii precum resurse umane, IT, traduceri, vânzări, training-uri, consultanță sau contabilitate.
Codul Muncii definește salariaţii cu munca la domiciliu ca fiind „acei salariaţi care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuţiile specifice funcţiei pe care o deţin”. Ei îşi stabilesc singuri programul de lucru, însă pot fi verificați oricând de angajator dacă își îndeplinesc sarcinile asumate.
Aceste persoane au un contract individual de muncă la domiciliu care se încheie în scris şi conţine precizarea expresă că salariatul lucrează la domiciliu, orele când angajatorul poate controla activitatea salariatului, cum anume se realizează controlul, precum și obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului al materialelor pe care le utilizează în activitate şi al produselor finite pe care le realizează.
Legea precizează că salariatul care lucrează la domiciliu „se bucură de toate drepturile recunoscute prin lege şi prin contractele colective de muncă aplicabile salariaţilor al căror loc de muncă este la sediul angajatorului”.
