Potentaţii Covid-19. Cine s-a îmbogăţit cel mai mult în pandemie? Listă şi dovezi-bombă

Potentaţii Covid-19. Cine s-a îmbogăţit cel mai mult în pandemie? Listă şi dovezi-bombă

Ban la ban trage şi păduche la păduche trage este un vechi proverb românesc care se potriveşte de minune unei ştiri despre cei care s-au îmbogăţit şi mai mult în pandemie.

Astfel, conform unui studiu realizat de firma de consultanţă PwC şi banca elveţiană UBS, au fost şi uniii cărora le-a mers foarte bine în aceste vremuri tulburi, marcate de Covid-19.

În prim-plan apar superbogaţii lumii. Este vorba despre clubul ultraselect al celor peste 2.000 de miliardari care trăiesc în prezent pe mapamond.

Conform surselor citate, cei mai bogaţi oameni ai lumii şi-au mărit averile chiar şi în această pandemie de coronavirus: activele totale ale lor au ajuns la un nivel-record.

Atenţie, 10,2 trilioane de dolari!

Conform calculelor realizate de PwC şi UBS şi publicate miercuri, suma colosală se ridică la aproximativ 10,2 trilioane de dolari. Greu şi de rostit, dar de numărat…

Cum s-a ajuns la concluzia că potentaţii planetei au deveni şi mai puternici financiar decât erau înainte?

Nivel prezentat de cele două entităţi depăşeşte vârful anterior de 8,9 trilioane de dolari, care a fost atins undeva spre sfârşitul anului 2017.

Recuperarea pieţelor bursiere e cheia

Se pare că principala reţetă pentru acest succes financiar de răsunet în istoria omenirii este strâns legat în mare parte de recuperarea pieţelor bursiere.

De asemenea, o pondere importantă au avut-o şi investiţiile în zone cu creştere rapidă precum tehnologia şi îngrijirea sănătăţii.

Despre cele din urmă, marii economişti, dar şi autorii studiului consideră că au jucat rolul special al unor „motoare” de făcut avere.

Peste 2.000 de oameni au un miliard

În 2020, inventarierea miliardarilor arată că există 2.189 bărbaţi şi femei care au averi de peste un miliard de dolari.

Desigur, se au în vedere nu doar banii lichizi, ci şi bunurile imobiliare şi de lux, acţiunile şi companiile listate la bursă.

Toate acestea au fost luate în considerare când s-a luat în calcul evaluarea averilor respectivilor; în acelaşi timp, datoriile acestora au fost deduse.

Germania, ţară-magnet pentru miliarde

În ceea ce priveşte ţările în care s-a înregistrat cea mai însemnată evoluţie a miliardarilor, Germania ocupă un loc fruntaş.

Aici, activele nete ale acestor miliardari au crescut la 594,9 miliarde de dolari până la sfârşitul lunii iulie, după ce iniţial înregistraseră o scădere la începutul pandemiei de coronavirus.

În aceste condiţii, numărul miliardarilor din Germania a crescut de la 114 la 119.

Pentru a elabora un raport cât mai bine documentat, UBS şi PwC au analizat datele financiare de la 2.189 de miliardari din 43 de ţări.

Totodată, pentru informarea corectă şi evitarea erorilor, au fost realizate interviuri cu 60 de miliardari.

sursa: Agerpres

Ne puteți urmări și pe Google News