Invitatii EVZ
Portarul e mai important decât rectorul! O poveste de iarnă. DISTANȚE, DEMONI, AVENTURI
În ianuarie 1996, după ce predasem seminarul pentru diverse cursuri la Universitatea București, aveam de dat câteva examene cu mai multe grupe de studenți.
Unul dintre examene trebuia să aibă loc duminică dimineața, în Amfiteatrul Haret, la parterul Facultății de Matematică, cu 60 de studenți. Titularul cursului era regretatul Laurențiu Panaitopol. Vorbisem la telefon în seara precedentă și dânsul îmi dictase la telefon subiectele, pe care eu trebuia să le scriu pe tablă la 8:00. Domnul profesor plănuia să ajungă pe la nouă. Duminică dimineață la ora 7:45 m-am prezentat la ușa de la Facultatea de Matematică, iar aceasta era încuiată. Nici o problemă, voi intra pe la Facultatea de Litere. Acolo însă mă aștepta un cerber care mi-a cerut legitimația de serviciu. I-am spus senin că în semestrul precedent predasem zece ore pe săptămână pentru Facultatea de Matematică la plata cu ora, și că, din pricina poziției mele temporare, nu dețin un asemenea act. Aveam în schimb la mine buletinul.
Buletinul nu e bun, a spus cerberul, nu se poate intra decât cu legitimația de angajat al Universității. Era duminică, și apoi erau dispoziții recente despre securizarea sălilor de examen în timpul sesiunii. I-am explicat domnului portar că și eu am o funcție importantă: trebuie să scriu problemele pe tablă. „Nu mă interesează,“ mi-a răspuns, și mi-a închis în față ușa cea grea.
În timpul acesta, studenții de la Litere, de la Matematică și de la Geologie intrau toți pe acolo, ciocăneau în poartă, arătau legitimația, intrau. Toată lumea putea intra, numai eu nu, iar eu aveam subiectele. Când ușa s-a închis din nou, grea și definitivă precum porțile raiului, am calculat că nu aș avea pe unde intra decât pe acolo. Am bătut la ușă, m-am poziționat cam la înălțimea cuvenită pentru mersul piticului, iar când ușa s-a deschis am țâșnit la semiînălțime, revenind după doi pași la înălțimea dată de natură și am început să alerg spre Matematică. Efectul de surpriză mi-a dat câteva secunde avans. Nici nu m-am uitat în urmă, dar portarul alerga după mine, îl auzeam.
Atunci când am ajuns la Matematică nu am mers direct spre Amfiteatrul Haret, ci am intrat în sala 10, și am ră- mas nemișcat. Portarul de la Litere a continuat să alerge cu mare turbare, fără să priceapă unde m-am aneantizat. După ce el a trecut, am ieșit din acea sală, am urcat la etajul unu prin scara din spate, apoi am coborât cu liftul drept în fața amfiteatrului. La ora 8:00 scriam subiectele pe tablă.
Când am terminat să le scriu și m-am întors spre sală, în ușa amfiteatrului ședea portarul, cu o expresie exoftalmică. I-am spus: „Dacă ați întârziat la examen, vă rog luați loc aici, în rândul întâi.“ S-a întors, a ieșit și nu l-am mai văzut niciodată.
Recomandările noastre
