Porcăria de la Muzeul de Istorie. Forumiştii despre statuia lui Traian: "Maidanez rănit cu fular"
- Ileana Dima
- 2 mai 2012, 07:51
Statuia lui Traian de pe treptele muzeului a stârnit reacţii majoritar ostile în rândul privitorilor, variind de la indignare la contestarea ironică a valorii sculpturii.
"Aflăm astfel că simbolul României este Maidanezul cu protecţie din partea a două clanuri mafiote", deduce un privitor sensul ascuns al statuii realizate de Vasile Gorduz. De altminteri, un site de umor anunţa deja că "Primăria Bucureşti a inaugurat recent primul monument dedicat câinilor maidanezi din România. El îl înfăţişează pe împăratul roman Traian prezentând mândru un superb exemplar de maidanez, care nu muşcă, e foarte prietenos şi care latră doar oamenii răi." O paradigmă anacronică Alţi cetăţeni contestă mesajul sculpturii - "Problema nu este calitatea lucrării, ci oportunitatea unui monument public în care să se reia teza aberantă şi protocronistă conform căreia românii reprezintă copiii dacilor cu romanii. Însăşi ideea de etnogeneză este depăşită, România se scaldă într-un anacronism penibil cu această statuie", susţine un privitor. Unii văd tocmai o schimbare a paradigmei - "Pe vremuri erau balaurii cu mai multe capete. Acum se poartă lupoaicele cu mai multe gâturi".
Compoziţia sculpturii i-a deranjat pe cei mai mulţi privitori. "Ceva mai oribil eu nu am văzut. O lupoaică cu cap de pitbul, coadă de şopârlă şi cu o tumoră în formă de şarpe care îi iese din gât, ţinută în braţe (deşi la o privire mai atentă pare că levitează) de un individ care are o poziţie nefirească a ambelor mâini, probabil stresat de faptul că ditai împăratul şi stă în p... goală să îl vadă toată lumea pe bulevard. Cred că este răzbunarea dacilor, care ştim doar (via Dan Puric) că au un simţ al umorului teribil", susţine o trecătoare care a văzut statuia. Un monstru ratat al mitologiei "Steagul dacic şi lupoaica romanilor pot alcătui împreună doar un monstru ratat al mitologiei, niciodată menţionat în istorie. Singura valoare a ideii-statuie constă doar în mărturia lipsei de inspiraţie şi a prostului gust, definitorii pentru autorităţile dâmboviţene", opinează un forumist. Nuditatea lui Traian i-a deranjat pe mai mulţi privitori. "Acuma parcă îmi aduc aminte de o statuie a împăratului Traian unde chiar că arăta mai bine, chiar dacă avea fustă. Deoarece fusta era adevăr istoric şi era ţinuta lui adevărată de împărat, nu ţinuta din baie. Bine că nu l-a sculptat pe tronul lui Vespasian", se bucură un privitor. "Şi maestrul Dinică va fi tot gol????" se întreabă un alt cetăţean. "Nu înţeleg cârcotelile, statuia e frumoasă, sugestivă şi, mai ales, reprezentativă. Lipseşte Decebal... Propun ca artistul să continue cu personajele din Mioriţa, un alt simbol important al nostru. De văzut combinaţia cea mai sugestivă: ciobanul cu oaia sau doi ciobani tâlhărindu-l pe al treilea. De preferinţă îmbrăcaţi, să nu se interpreteze, iarăşi...", se arată îngrijorat un comentator. "Cui se adresează statuia asta ? Eu mă gândesc că vizitatorii acelui muzeu sunt în proporţie de 90% copii de şcoală generală. Ce înţeleg copiii din statuia asta ? Nimic." ANONIM, un forumist Preţul cel mai scăzut Statuia lui Traian de la Muzeul de Istorie (mai există două, una la Sevilla, iar cealaltă la Roma) are o înălţime de 2,15 metri şi cântăreşte aproximativ 500 de kilograme. Artistul Vasile Gorduz (1931 – 2008) a realizat o machetă de ipsos a monumentului "Împăratul Traian", machetă aflată în custodia Galeriilor Artmark SRL şi transpusă în bronz de către artistul plastic Ioan Bolborea. Costul lucrării a fost de 200.000 RON (TVA inclus). Valoarea totală a contractului a fost de 256.000 RON, iar lucrarea a fost atribuită nu prin licitaţie, ci prin negociere fără anunţ de participare în baza argumentului "preţul cel mai scăzut". Statuia lui Traian de la Sevilla a fost primită cu rezerve de către spanioli şi instalată într-un colţ uitat de oraş, cu faţa către râu Citiţi şi:
- Cum vi se pare noua statuie a Împăratului Traian, dezvelită de Sorin Oprescu?