Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Pontormo, marele manierist
Pontormo, marele manierist

Pontormo, marele manierist

Manierism. Cuvînt folosit adesea și neînțeles celor mai mulți. Acea Biblie a inculților numită DEX, zice despre manierism că este ”1. Comportare manifestată prin lipsă de naturalețe, artificialitate; afectare. 2. Formalism în realizarea unei opere artistice sau literare, rezultat mai ales din folosirea mecanică și repetată a anumitor procedee”, indicînd proveniența cuvîntului pe filieră franceză, de la ”maniérisme”. Într-o lume care a învățat că doar originalitatea e bună, cuvîntul nu poate avea decît o conotație negativă. Spui despre cineva că este manierist, spui că e un imitator de stil, plictisitor, lipsit de autenticitate.

 Folosit pentru prima dată  la jumătatea secolului al XVII-lea în Franța în teoria picturii (Fréart de Chambray), cuvîntul ”manierist” vroia să desemneze exact acest stadiu al artei plastice, epuizată de creativitate și de prospețime, repetitivă și clișeistă. Și noi am rămas, cu înțelesul cuvîntului, acolo. Totuși, teoria picturii s-a dezvoltat de atunci și au ajuns să fie catalogați drept manieriști artiști de mare forță. Este meritul teoreticienilor secolului al XIX-lea, care s-a dus spre originile italiene ale cuvîntului și i-au reîmprospătat sensul, dăndu-i, de fapt, noblețea unei polisemii, căci în artă, astăzi, maniersim nu mai înseamnă doar lipsă de originalitate și stil luat de la alții fără conținut, ci și un anume fel de exprimare artistică, oarecum sinonim grației. ”Manierism” apare în Italia relativ tîrziu (în secolul al XVIII-lea, la Luigi Lanzi), dar ”manieră” apare cu mult mai devreme (încă la finele secolului al XIV-lea în tratatul lui Cennini, și pregnant la Vasari, în secolul al XVI-lea, care îmbogățește sensul cuvîntului vorbind despre ”bella maniera”).  Nu trebuie, prin urmare, să fim uimiți dacă găsim prin enciclopedii de artă sau prin prezentări muzeale alăturarea calităților ”mare/important pictor” și ”manierist”. Probabil că cel mai cunoscut caz este cel al Pontormo, pe numele său real Jacopo Carucci (1494 – 1556), despre care se spune că a fost cel mai important pictor florentin, după plecarea la Roma a lui Rafael și a lui Michelangelo. El este un mare manierist și un artist profund original în același timp. În secolele XIX ȘI XX, s-a ”legiferat”, după expresia lui Victor Ieronim Stoichiță că manierismul este ”arta în spațiul romano-toscan între moartea lui Rafael și cea a lui Cavalier d`Arpino (adică, între  1520 și 1640 – n.m.)”. Așadar, mai bine de un secol de pictură italiană – pictură de mare forță artistică creată de oameni precum Rosso Fiorentino, Tintoretto sau Benvenuto Cellini. Mai zice cineva că manierismul e o etichetă dezonorantă, o pecete a mediocrității?

Dar nu vreau să mă depărtez prea mult de Victor Ieronim Stoichiță, căci această lungă precizare despre manierism are rol de introducere pentru recomandarea pe care o fac astăzi: cartea sa ”Pontormo și manierismul”, apărută în 2008 la Humanitas. Cartea a apărut pentru prima dată în 1978 cînd, autorul își amintește, ”Pontormo era încă un mare necunoscut. Cu minime excepții, nici opera, nici teribilul Jurnal, nici chiar viața lui povestită de Vasari nu erau familiare publicului larg.” Noua ediție a cărții găsește posteritatea lui Pontormo în cu totul alt moment: azi este un artist-cult pentru mulți iubitori de artă, un ”erou rebel al literaturii despre artă”, ”un star multimedia”. Mulțumită lui Victor Ieronim Stoichiță îl putem cunoaște pe Pontormo ca pe un ”personaj de artă”, dacă mi-e permis să inventez o categorie. Vreau să spun că, povestit și vizualizat de Stoichiță, Pontormo este un purtător de opțiune estetică care trece prin ceea ce istoria a dat timpului său să fie și care are puterea ca din privirea sa să nască, pictînd, o manieră. ”Pontormo și manierismul” este o pură desfătare intelectuală.  

Publicat in categoriile: Opinii EVZ
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: