Războiul PSD contra PSD se îndreaptă spre paroxism. Ponta și Tudose vor moțiune de cenzură și mazilirea lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților

Războiul PSD contra PSD se îndreaptă spre paroxism. Ponta și Tudose vor moțiune de cenzură și mazilirea lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților

Indiferent de institutele care le-au emanate sau de culoarea formațiunii care le-a comandat, toate sondajele de opinie remise publicității arată că PSD s-ar fi situat fără probleme în topul intenției de vot, departe de PNL, dacă nu ar exista Pro România. Aceasta în condițiile în care facțiunea controlată de ex-premierul Victor Ponta și de o serie de foști baroni social-democrați este cotată de la 9 la 14% în preferințele electorale, în funcție de diversele sondaje.

Deși încă neconfirmate la urne, procentele revendicate de Pro România sunt taman cele care ar fi asigurat o devansare netă a PNL, la europarlamentare, în condițiile în care este mai mult decât cert că votanții de astăzi ai Pro România au votat cu PSD la localele și parlamentarele din 2016. Și lupta la baionetă dintre PSD și Pro România este abia la început, cu atât mai mult cu cât Victor Ponta, Adrian Țuțuianu și Mihai Tudose intenționează să redacteze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, pe care să o propună forțelor de opoziție, dar și să declanșeze un plan comun de acțiune pentru debarcarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților.

Argumente

Liderii din preajma lui Ponta sunt convinși că PSD și ALDE au pierdut majoritatea parlamentară, în urma valului de plecări din partidul celor trei trandafiri. De asemenea, ei se bazează pe faptul că lui Liviu Dragnea nu i-a ieșit manevra mult dorită a remanierii guvernamentale prin intermediul unei restructurări în Parlament, prin care dorea să-l evite pe președintele Klaus Iohannis. Renunțarea la acest proiect, susțin reprezentanții opoziției, este o dovadă că Liviu Dragnea nu mai deține frâiele majorității parlamentare.

Interesant este că UDMR a anunțat oficial că nu susține un astfel de demers, iar restructurarea nu este posibilă fără voturile oamenilor lui Kelemen Hunor. Potrivit surselor „Evenimentului zilei”, Dragnea a încercat o serie de tatonări pe lână UDMR, dar maghiarii negociază la sânge iar concesiile reciproce sunt puțin probabile până la alegerile europarlamentare, având în vedere contextul electoral sensibil pentru ambele formațiuni.

 Tudose, apel către opoziție

De altfel, de-a lungul ultimelor două săptămâni, mai multe voci din imediata proximitate a lui Victor Ponta au fluturat necesitatea unei moțiuni de cenzură. Mai mult chiar, expremierul Mihai Tudose a lansat un apel către PNL, USR și PMP în vederea statuării unui plan comun de acțiune în acest sens, cât și în privința debarcării lui Liviu Dragnea de la cârma Camerei Deputaților.

„PSD și ALDE au pierdut majoritatea parlamentară și că nu au cum să facă restructurarea guvernamentală dorită de Dragnea. Și problemele vor deveni din ce în ce mai mari, fiindcă sunt mulți parlamentari PSD care intenționează să demisioneze și să vină în Pro România. Înaintea Paștelui am anunțat că Pro România face apel către toate forțele de opoziție pentru a debarca Guvernul Dăncilă și pentru a-l lăsa pe Dragnea fără funcția de președinte al Camerei Deputaților. Noi analizăm foarte serios acest aspect și credem că ne putem așeza la aceeași masă pentru a atinge un obiectiv comun benefic: înlăturarea coaliției PSD-ALDE de la Palatul Victoria. PSD și ALDE au pierdut majoritatea parlamentară și o moțiune de cenzură are toate șansele de rușită”, a declarat Mihai Tudose.