Pomohaci petrece după excluderea din preoție! În weekend le cântă ciobanilor din Sibiu
- Cosmin Nachiu
- 28 iulie 2017, 19:47
Cristian Pomohaci, exclus astăzi din preoţie, este invitat special pentru a interpreta muzică populară duminică pe scena unui important festival al ciobanilor din Mărginimea Sibiului, "Sus pe muntele din Jina". Potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor, la festival sunt aşteptaţi participanţi din patru judeţe, Sibiu, Alba, Vâlcea şi Argeş.
"Este o mare onoare pentru noi să constatăm simpatia de care se bucură Jina şi acest festival în rândul locuitorilor din judeţ, dar nu numai. De asemenea, suntem fericiţi că reprezentanţi ai administraţiei publice vin să-i salute pe jinari, să-i cunoască sau reîntâlnească. Îi aşteptăm pe toţi cu mare drag şi cu un program deosebit", spune primarul comunei Jina, Vasile Gheorghe Beschiu.
La acest eveniment sunt aşteptaţi şi politicieni locali, dar şi de la Bucureşti. Deja şi-au anunţat prezenţa liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Ludovic Orban, prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, şi deputatul Daniel Constantin.