Dacian Cioloș își caută susținători printre elevi și studenți. Legea interzice politica în școli și facultăți
- Adriana Popescu
- 15 mai 2023, 20:28
Europarlamentarul Dacian Cioloș și-a anunțat intenția de a-și continua cariera politică și după alegerile de anul viitor. El și-a anunțat, deja, intenția de a candida la viitoarele alegeri, „acolo unde este nevoie”, lăsând să se înțeleagă că s-ar putea înscrie în cursa pentru prezidențiale. În acest context, al pregătirii viitoarelor alegeri, Dacian Cioloș a participat la o serie de întrevederi cu studenții și elevii din cadrul unor unități de învățământ.
Europarlamentarul Dacian Cioloș a participat zilele acestea la o serie de întâlniri cu tineri, studenți și elevi de liceu, în cadrul unor acțiuni desfășurate în cadrul unor universități. Legea interzice acțiunile de campanie electorală în școli și în universități, în timpul programului de studiu.
„Este interzisă organizarea acțiunilor de campanie electorală în unitățile militare, precum și în spațiile din școli și universități în perioada de desfășurare a cursurilor”, prevede legea 115/2015.
Aceste acțiuni au loc în contextul în care Dacian Cioloș și-a anunțat intenția de a-și continua cariera politică și anul viitor, după alegeri. Într-o intervenție, pe contul său de Facebook, Dacian Cioloș a anunțat că își va depune candidatura acolo unde va fi nevoie de el și că nu s-a gândit la o funcție anume pe care ar urma să o ocupe.
„În ceea ce privește candidatura mea la alegerile de anul viitor, întrebare care revine obsesiv, repet: îmi pasă de ce se întâmplă și se va întâmpla cu noi în România. Nu am luat însă o decizie legată de o candidatură specifică. Voi candida acolo unde e nevoie de mine, dacă va fi nevoie, și acolo unde cetățenii cred că merită să îmi dea voturile. Nu candidez pentru spectacol. Nu mă interesează. Am experiență și un CV care mă califică pentru câteva poziții”, a transmis Dacian Cioloș.
Eveniment cu elevii la care a fost invitat Dacian Cioloș
În acest context, la câteva zile după ce și-a anunțat intenția de a candida, la alegerile de anul viitor, europarlamentarul a participat la mai multe întâlniri cu elevii și studenții, în cadrul unor universități. Sâmbătă, 13 mai, el a vorbit, în cadrul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice, în fața a 350 de elevi și profesori din mai multe licee din țară.
„Uniunea Europeană suntem și noi, românii și România. Aceasta este esența mesajului pe care l-am transmis azi, la Academia de Studii Economice, celor peste 350 de elevi și profesori din 21 de licee din toată țara - Școli Ambasador ale Parlamentului European, coordonate de Liceul Teoretic Ion Barbu - București. Proiectul european depinde de fiecare dintre noi. Dacă nu suntem mulțumiți de UE, primii care trebuie să se implice în găsirea soluțiilor suntem noi, europenii.
Fiți optimiști și nu-i lăsați pe cei de azi să vă distrugă viitorul dacă nu vi-l pot face mai bun. Fiți activi și vocali și arătați că puteți fi buni români și, totodată, buni europeni. Părinții și bunicii voștri s-au născut într-o lume mai mică, voi v-ați născut într-o lume mult mai largă. Nu-i lăsați pe alții să vă ducă înapoi în lumea lor restrânsă și fără orizonturi și să distrugă un proiect la care încă aveți atât de multe de contribuit - asta le-am apus tinerilor ambasadori ai Europei și ai României europene.
Îi voi propune președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, mobilizarea unei linii bugetare care să finanțeze programul școlilor ambasador. Cred că ar fi o reușită majoră pe plan european dacă am putea replica succesul programului Erasmus pentru studenți și la nivelul elevilor de liceu, pentru a facilita schimburi de experiențe între școlile ambasador din toate statele membre”, a transmis Dacian Cioloș, într-un mesaj pe Facebook, de la evenimentul la care a luat parte.
Politicianul invitat să vorbească la întâlnirile cu studenții
Cu o zi înainte, pe 12 mai, europarlamentarul a fost prezent la o altă întâlnire cu studenții din cadrul Facultății de Jurnalism. El a fost invitat să vorbească în fața acestora de profesorul Gheorghe Anghel în cadrul unui seminar cu tema „Presă şi Actualitate”.
„Îmi canalizez toată energia ca interacţiunile cu studenţii să fie valoroase și relevante, contribuind astfel la dezvoltarea lor profesională. Aşadar, atunci când este cazul, invit specialişti din diferite domenii (în funcţie de tematică), astfel încât studenţii să aibă o perspectivă practică, aplicată, asupra subiectului respectiv.
Fapt pentru care, astăzi, în cadrul seminarului de Presă şi Actualitate (care se concentrează şi pe instituţiile europene), l-am avut invitat pe dl Dacian Cioloş, deputat european. Întâlnirea fost super interactivă, cu discuţii libere despre Uniunea Europeană şi instituţiile europene. Studenţii au fost curioşi, au adresat întrebări relevante, abordând teme precum euroscepticismul şi modul în care poate fi atenuat, dar şi aspecte legate de fenomenul Fake News şi implicarea instituţiilor europene în restrângerea acestuia.
Două ore au trecut super rapid (vă spuneam şi ieri că timpul zboară, aşa că am zis să rămânem în aceeaşi paradigmă). Îi mulţumesc dlui Dacian Cioloş pentru că a acceptat cu amabilitate invitaţia de a se întâlni cu studenţii de la Facultatea de Jurnalism, dar şi echipei sale de comunicare care a fost de mare ajutor în organizarea întâlnirii”, a transmis profesorul Gheorghe Anghel, la finalul întrevedrii pe care a organizat-o împreună cu Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș și-a anunțat intenția de a candida
Dacian Cioloș a anunțat că intenționează să candideze la alegerile programate pentru anul viitor, 2024. El a sugerat că ar fi interesat de o candidatură la prezidențiale, însă a precizat că nu a luat nici o decizie cu privire la o candidatură specifică. Dacian Cioloș a precizat că va opta pentru o funcție acolo unde va fi nevoie de el.
„În ceea ce privește candidatura mea la alegerile de anul viitor, întrebare care revine obsesiv, repet: îmi pasă de ce se întâmplă și se va întâmpla cu noi în România. Nu am luat însă o decizie legată de o candidatură specifică. Voi candida acolo unde e nevoie de mine, dacă va fi nevoie, și acolo unde cetățenii cred că merită să îmi dea voturile. Nu candidez pentru spectacol. Nu mă interesează. Am experiență și un CV care mă califică pentru câteva poziții.
Am lucrat decenii pentru interesul României în multe poziții oficiale și sunt mulțumit de multe dintre realizările mele. La nivel personal, sunt mulțumit și echilibrat. Candidatura însă trebuie gândită pentru interesul cetățenilor și pentru a lucra împreună cu cei care caută soluții, nu motive de harță sau scuze. Din acest motiv trebuie gândită și analizată pe îndelete. Aventurieri politici avem destui în țară. Oameni serioși sunt mai puțini”, a scris Cioloș, pe pagina de Facebook.