S-au împlinit, la începutul acestei săptămâni, 32 de ani de la moartea lui Virgil Teodorescu (născut pe 15 iunie 1909, la Cobadin). Descendent, pe linie maternă, al lui Tudor Vladimirescu, a intrat de june în „revoluția” avangardistă, pe care o alimentează, la începutul anilor ‘30, cu poeme ludic-teribiliste tatonante. Mai jos, portretul acestui poet prea puțin valorizat astăzi.

În 1932, împreună cu Mircea Pavelescu și Tașcu Gheorghiu, Virgil Teodorescu a scos la Constanța revista Liceu, unde semna cu psudonim turcesc - Cocoi Talaat. Doi ani mai târziu, intrat în mișcarea comunistă, edita - împreună cu Gellu Naum - revista Tânăra generație, debitoare stângii studențești radicale, în vremuri de criză și de ascensiune a extremei drepte - dezvăluie criticul literar Paul Cernat.

Soția „roșie”, poarta spre vârf

Apoi, în continuare: „Poemul său suprarelist-fanion rămâne, până azi, Poem în le - opardă, din 1940 (exemplar unic cu stilamancii de Dolfi Trost, ilustrat cu harta Leopardiei și un glosar; va fi reeditat cu șase stilamancii abia în ultima sa antologie: Un ocean de - vorat de licheni urmat de Poemul regăsit, 1984; poemul regăsit era cel în leopardă)”. Soția sa - menționează Cernat -, activista comunistă Elena Teodorescu, căruia „Vergi” i-a rămas fidel (tot Elena se numea și mama lui) îi va înlesni drumul spre înalta societate după 1947. La finele anilor ‘50 o va urma la Praga (unde Elena avea o funcție de reprezentare), pe filiera unor legături poetice mai vechi cu suprarealismul ceh (V. Nezval, L. Kundera etc.).

Ca membru al „grupului suprarealist român” din anii ’40, alături de prietenii Ge llu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun, D. Trost și Nadine Krainik, Virgil a colaborat la principalele experimente colective și manifeste ale grupării, legitimate în 1947 de André Breton și conectate deja la suprarealismul sud-est european (posibilă temă de cercetare). Volumele Blănurile oceanelor și Butelia de Leyda sunt repere notabile - mai notează Paul Cernat. Autor hipercultivat, a fost și un excelent traducător, mai ales de poezie - a tradus cu particulară pasiune din Paul Éluard, poetul cu care are, probabil, cele mai multe în comun. „Eluardianul” Vergi a fost un vizionar feeric, un „manierist al suprarealismului”. Pe oniriști nu i-a înghițit din motive ideologice, dar are multe în comun cu ei – consideră distinsul critic literar Paul Cernat.

 

Îngenuncheat de tributul „pe linie”

Virgil Teodorescu a avut enorm de pierdut - are și azi - de pe urma masivului tribut „pe linie” închinat regimului care i-a oferit oficializarea mandarinală și - după moartea lui Zaharia Stancu - un mandat oarecare la conducerea Uniunii Scriitorilor. Atitudinea „pe linie” i-a rezervat, după 1965, și răcirea relațiilor cu prietenul de-o viață Gellu Naum - mai evidențiază Paul Cernat.

Aripă-n aripă cu Ion Caraion

Și totuși! „Cu tot tributul propagandistic, realist-socialist, apoi ceaușist, numeroasele volume ale anilor ’50 - ’70 vădesc - vorba aceluiași Éluard, reluată ca titlul de antologie proprie - o „poezie neîntreruptă”, de virtuozitate manieristă, excelentă în peisagismul dobrogean și maritim, dar mai stinsă decât cea din perioada avangardismului militant. Schimbând ce e de schimbat, așa s-a întâmplat și cu alți poeți - Ion Caraion, de pildă”. În încheiere, profesorul Paul Cernat a subliniat: „Obsesia maritimă domină și dramaturgia sa (Pisica de mare, Dreptatea mării). Ar merita recuperat nu doar ca poet suprarealist de primplan, ci și ca poet transsuprarealist. Îi lipsește, deocamdată, o monografie completă, scrisă cu spirit critic”.