Pocşeşti, Orhei. A fost odată un sat cu o şcoală. În 2023, acolo nu s-a mai născut niciun copil

Republica Moldova. Anul trecut, în satul Pocșești, raionul Orhei, nu s-a născut niciun copil. În 2024, nu s-a născut și nu a murit nimeni în această localitate. În prezent, în Pocșești au mai rămas peste 50 de gospodării, majoritatea nelocuite. În sat mai sunt circa 50 de localnici.  În urmă cu 25 de ani, școala medie din Pocșești a fost închisă și a rămas clădirea devastată, ca și sufletele băștinașilor. 

Șase copii din localitate pleacă, zilnic, cu autobuzul școlar, la Gimnaziul din Camencea, satul vecin și un micuț la grădinița de acolo. La ora aceasta, oamenii din Pocșești nu au nici măcar un magazin de produse alimentare. În urmă cu un an, le-a murit vânzătorul și n-a avut cine să-l înlocuiască. Localitatea nu are nici apeduct și nici nu este gazificată.

Moare unul dintre cele mai vechi sate, uitate, în inima Basarabiei

Conform recensământului din anul 2004, populatia din Pocşeşti era de o sută de locuitori. Pentru comparație: în 2010, în sătucul Pocşeşti, s-a născut un singur copil, iar în 2011 niciun prunc! Pe parcurs, situația nu s-a schimbat radical. E tragedia uneia dintre cele mai vechi localităţi basarabene. E ca o poveste despre care, în urmă cu un deceniu, am început să vorbim la timpul trecut: a fost odată un sat cu o şcoală. Câteva familii rămase sau revenite ca prin minune la baștină încearcă să dea speranţe vagi că locul nu va rămâne depopulat. 

Roșiile fade de la supermarket pot avea gust bun! Patru trucuri imbatabile

Sondajul care schimbă tot ce credeai despre prezidențiale. Cine merge în turul II

Pocşeşti e pitit între coline, pe un loc deosebit de pitoresc, cu pământ arabil. E înconjurat de privelişti divine, ce culminează cu un sătuc pustiu şi sălbăticit, unde ziua în amiază mare, nu mai întâlneşti niciun om pe drum. Majoritatea caselor părăsite stau „în pirostrii”, pline cu mărăcini.

Unele sunt şi mai „bătrâne” decât vârstele ultimilor moşi din sat, pe care i-am mai întâlnit în 2015, dar care au decedat între timp. Case de peste o sută de ani parcă ar aștepta stoic o schimbare și vestea că satul nu va muri. Dacă mergi la pas prin localitate, în câteva minute, le poţi vedea pe toate. Localnicii nu-și mai amintesc unele căsuțe cui au aparținut. 

S-au stins pe rând, în aşteptarea copiilor împrăştiaţi prin lume

Cătunul situat administrativ pe teritoriul comunei Donici moare lent, fiind părăsit definitiv, în cursul anilor, de o bună parte dintre localnici. Mai sunt și dintre cei care au moștenit casele de la părinți sau bunici și nu locuiesc acolo. Cu zece ani de zile în urmă, precum ziceam, am prins în viață acolo câțiva bătrâni, care trăiau în sărăcie extremă, cu mici excepţii. S-au stins pe rând, în aşteptarea copiilor împrăştiaţi prin lume, unii dintre care nu-și vizitau nici părinții și nici bunicii. 

Pocşeşti e aşezat într-o zonă orheiană, unde criza demografică face ravagii. Spre exemplu, anul acesta, în satele Donici și Camencea (a treia localitate din comună) s-au născut cinci copii și au decedat 12 persoane. La Gimnaziul din Camencea, sunt școlarizați peste 140 de copii din mai multe localități învecinate. 

În urmă cu 50 de ani, satul Pocșești era plin de copii

Valentin Ciocan, un localnic în vârstă de peste 60 de ani, care a moștenit o casă de la părinți, îşi aminteşte că în copilăria sa, în urmă cu vreo 50 de ani în urmă, satul Pocşeşti nu era mare, dar era plin de copii. „Când ieşeam la joacă, nu ne ajungea locuri să jucăm fotbal sau volei. Seara târziu, când mergeai prin sat, mai întâlneai oameni, iar în prezent, ziua, nu trece nimeni pe drum”, susține localnicul. Deși credea că va veni la Pocșești doar cât îi era mama în viață, nu a mai  pus un lacăt mare la poartă, cum zicea. A revenit acasă și se pare că definitiv. 

„În sat e viaţa. Şi parlamentarii tot de la ţară se trag, aşa că am vrea din partea lor o atitudine mai prietenoasă faţă de satul moldovenesc”, ne-a spus bărbatul. Unii băștinași care mai calcă pe acolo povestesc, cu amărăciune, despre copiii lor rămași prin orașe că nu vor să vină la ţară nici în vacanţe scurte. Pentru că nu vor să lase nici computerele, nici celularele şi nici telecomandele din mâini. 

„Fiecare sat are soarta sa, ca şi oamenii”

Sora lui Valentin Ciocan, Olga, este cu mult mai optimistă în privinţa viitorului acestui cătun. „Pocşeşti încă mult timp va exista, pentru că de  când eram eu mică, se zicea că va disparea, dar iată că nu a fost aşa. Nu trebuie să ne pierdem speranţa! Fiecare sat are soarta sa, ca şi oamenii, cum le este dată de Cel de Sus”, crede Olga Ciocan. 

Serghei Guzun, primarul comunei Donici, care administrează și satul Pocșești, ne-a mărturisit că este foarte dificil să obțină finanțări pentru reparația drumurilor, să facă apeduct, ori să rezolve alte probleme. Aceasta pentru că unul dintre criterii de aprobare a proiectelor se referă la numărul populației. În toate cele trei sate din comună au rămas puțini locuitori și finanțatorii nu se grăbesc să investească aici. 

În Duminica Rusaliilor, la noua bisericuță din Pocșești, s-a săvârșit liturghia praznicală, cu cei câțiva localnici. Prilej de mare bucurie! Sunt rare asemenea ocazii: slujbe în sfântul locaș al oamenilor puțini, dar de care Dumnezeu nu uită.

În așteptarea unei strategii de dezvoltare și nu de lichidare a satului Donici

„Ne bucură că la Pocșești avem o localnică, Angela Străjescu, care a deschis o fermă cu peste o sută de bovine. Este o afacere de succes, care ne dă speranțe că și alți pocșeneni vor reveni din străinătate și îi vor urma exemplul. O singură bovină dă cam 50 de litri de lapte zilnic. Întreprinzătoarea a creat și niște locuri de muncă. 

Pământurile nu sunt lăsate pârloagă. Sunt date în arendă sau lucrate de gospodari. Totuși, durerea noastră cea mai mare e că ne-au distrus satul Donici, prin închiderea nemotivată a școlii, în urmă cu 11 ani și populația s-a împuținat și mai mult. Față de localitatea scriitorului nostru clasic ar trebui să existe o strategie de dezvoltare și nu una de distrugere”, a mărturisit primarul Serghei Guzun, pentru EVZ.    

Republica Moldova pierde anual populaţia a trei-patru sate

De la mijlocul secolului XX, până în prezent, au dispărut peste trei sute de sate basarabene. Solicitat de EVZ, dr. Valeriu Sainsus, demograf și profesor universitar la Academia de Studii Economice din Moldova,  a spus că închiderea şcolilor din sate e prima etapă a dispariţiei lor.

 „Din anul 1990, Republica Moldova pierde anual populaţia a trei-patru sate. Începem să avem sate pe hartă. În prezent, în localitățile Bondareuca (Sângerei), Frumuşica Nouă, Odaia (Şoldăneşti), Grigoreuca, Cuconeştii Vechi, Popovca  (Edineţ), locuiesc mai puţin de patru-cinci persoane. Acestea sunt datele preliminare ale Recensământului 2024 din Republica Moldova. Conform acestora, avem zeci, dacă nu chiar și mai multe sate, cu mai puțin de 50 de locuitori, sau acestea sunt în etapa finală de dispariţie umană.

Republica Moldova este cea mai ruralizată ţară din Europa, potrivit unor estimări, dar cu o profundă criză de oameni în spaţiul rural. Suntem în așteptarea rezultatelor finale ale recensământului pentru reactualizarea informațiilor. Nu credem să existe mari schimbări. Involuții detaliate vom putea stabili numai la dezagregarea celor mai recente date”, a precizat demograful Valeriu Sainsus.

Vicepremierul Dumitru Alaiba: „Lipsa infrastructurii elementare ne ține satele izolate și condamnate la sărăcie”

În 2021, vicepremierul Dumitru Alaiba, ministrul dezvoltării economice și digitalizării din Chișinău, a poposit în satul Pocșești. „Sunt niște locuri de o frumusețe rară în satul Pocșești. Dar cei  șase kilometri de drum, până la prima șosea, lasă mult de dorit. În asemenea condiții, vin ambulanțele, de exemplu, când vin. 

În așa condiții, ferma locală de vaci își transportă zilnic producția, iar antreprenorul suferă pierderi și plătește în permanență pentru reparația automobilelor. În loc să se dezvolte, să plătească impozite și să creeze locuri de muncă. Spre regret, aceasta este istoria multor localități din Republica Moldova. Lipsa infrastructurii elementare ne ține satele izolate, lipsite de oportunități și condamnate la sărăcie. Satele noastre vor renaște”, promitea Dumitru Alaiba.