PNȚCD și Alianța Național Creștin, protocol de colaborare și parteneriat în vederea constituirii unei alianțe politice

PNȚCD și Alianța Național Creștin, protocol de colaborare și parteneriat în vederea constituirii unei alianțe politice

Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat, condus de președintele Aurelian Pavelescu, și Alianța Național Creștină, condusă de președintele Mircea Andrei, au încheiat un Protocol de colaborare și parteneriat pentru constituirea unei alianțe politice în vederea alegerilor din 2024.

PNȚCD și ANC au elemente doctrinare și programe politice cu accente suveraniste, respectiv naționaliste. Din 7 iunie 2021, PNȚCD este membru al Grupului Suveranistilor Europeni. Începând cu 2021, PNȚCD revine la linia politică din perioada interbelică, sintetizată de către fondatorul Iuliu Maniu în memorabila frază: „Am fost călăuzit de marile principii cărora le-am închinat lupta vieții mele. Democrație Desăvârșită, Morală Creștină, Patriotism Luminat, Dreptate Socială”.

Obiectivul parteneriatului este constituirea în acest an a unei alianțe politice în vederea alegerilor din 2024 și accederea alianței și a celor două partide în Parlamentul European, Parlamentul României și în structurile administrației publice locale, precum și susținerea unui candidat la președinția României care să corespundă valorilor și principiilor politice ale semnatarilor Protocolului.

Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, consideră că: „Încheierea acestui Protocol reprezintă primul pas serios în coagularea pe scena politică a unui proiect suveranist patriotic, cu șanse reale la alegerile din 2024”.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu siguranță - spune Aurelian Pavelescu, acesta este doar începutul. Sperăm ca, pe parcurs, să adere la proiect toate forțele politice de orientare suveranistă, astfel încât să construim împreună o platformă pentru susținerea unui candidat cu șanse la Președinția României”.

Ambele partide au ca obiectiv politic mai larg reprezentarea României în cadrul Uniunii Europene, o reprezentare de orientare națională, prin care România să își recapete locul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene și reformarea Uniunii Europene care, în actualul context geopolitic, pare depășită de provocări, de multe ori lucrând împotriva propriilor cetățeni, indiferent de națiunea din care aceștia fac parte.