Am avut vineri plăcerea de a participa la evenimentul de lansare al volumului de memorii aparținând fostului lider al PNL, Teodor Atanasiu. Văzând sala plină, dar mai cu seamă componența ei, am avut un moment de clarificare asupra actualei inimaginabile degradări a celui mai vechi partid al țării. Departe de mine ideea de a idealiza vreun om sau vreo perioadă, inclusiv din vremurile de demult. Cum râd adesea cu unii colegi istorici, e bine că Ion și Ionel Brătianu n-au apucat "lupta anti-corupție" sau "unitatea de elită" de la Ploiești. S-ar fi plimbat cu cătușe prin fața camerelor.

Revenind la Teodor Atanasiu și cartea sa de amintiri, cred că el este relevant nu doar personal, cât și prin apartenența la o generație. Dincolo de consistenta sa carieră politică, aura deja folclorică de strălucit negociator, fostul ministru al Apărării este reprezentativ pentru o epocă în care performanța politică se vedea atât prin rezultate, cât și prin spirit.

Tocmai de aceea, această generație a fost eliminată programatic, la fel ca și cea a tinerilor de după ea, deschizând calea personajelor impuse ori nechemate, care se revendică azi de la "dinastia Brătienilor".

Înainte de toate, o scurtă explicație de context: spre finalul anilor 2000, nume precum Valeriu Stoica, Viorel Cataramă, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Atanasiu, Varujan Vosganian, Dan Radu Rușanu, Mona Muscă, Dinu Patriciu, urmau să fie succedate la cel mai înalt nivel al partidului de mai tinerii (pe atunci) Bogdan Olteanu, Cristian David, Dan Motreanu, Mihai Voicu, George Scutaru, Cristian Adomniței sau Ciprian Dobre.

Sistemul patronat de Traian Băsescu i-a scos pe toți, temporar sau definitiv, din viața publică, pentru ca ideologia liberală să ajungă, astăzi, înlocuită de cea a plăcuțelor suedeze și a subordonării față de sistem, mai ales după 2014. Iar pentru că istoria se răzbună, fondatorul "statului paralel" este la un pas să aibă fiica în pușcărie, la rând după încarcerarea celei mai apropiate colaboratoare a sa.

Acestea fiind spuse, spre argumentarea titlului, să vedem o scurtă comparație între evoluția PNL în cei 8 ani ai echipei amintite și ai celei prezente.

PNL între 2000 și 2008

Valeriu Stoica simte corect prăbușirea CDR, scoate PNL de la guvernare și reușeste un salvator 7% la alegerile din 2000. Susține apoi guvernul minoritar al PSD, evident și în schimbul unor înțelegeri locale punctuale, care să țină organizațiile în picioare, iar până în 2003 partidul ajunge la 15-16% în sondaje, devenind locomotiva Alianței D.A.

După alegerile din 2004 formează Cabinetul, avându-l drept lider pe Călin Popescu Tăriceanu, care guvernează 4 ani, într-o perioadă extrem de fastă și cu rezultate economice excelente: 2 ani alături de PD, PC și UDMR, iar doi ani doar alături de PC și UDMR, cu susținerea parlamentară tacită a PSD.

În lupta cu Traian Băsescu și un PD trecut de 30%, cu forțele oculte care îi susțineau pe aceștia, cu un PSD care se plasa discursiv în opoziție, PNL revenise în 2007 la o intenție de vot de 7%. Strălucitele campanii de imagine și rezultatele guvernării duc, totuși, un an mai târziu la un scor de 20%, atât la locale, cât și la parlamentare. Din 2009 urmează opoziția, până în 2012, când USL va face guvernele până în 2014.

CONCLUZIA e că timp de 8 ani, un partid mic, situat între 7 și 15%, făra structuri de forță, fără servicii secrete, fără media favorabile, a fost jumătate din timp la guvernare, iar cealaltă jumătate în preajma ei.

PNL între 2016 și 2022

După gestul păgubos și irațional al dărâmării guvernului condus de Victor Ponta, când PNL avea în sondaje aproape 50% după prezidențialele din 2014, a fost instalat un guvern de „tehnocrați”, controlat lejer de PSD în Parlament și condus de Dacian Cioloș. Acesta s-a jenat permanent de o alianță fățișă cu partidul care l-a asumat ca emblemă electorală în 2016, iar rezultatul este cunoscut: în alegerile de acum 6 ani, PNL a luat 20%, iar PSD 46%.

De atunci, pricinos ca un adolescent că a trebuit să instaleze 3 cabinete impuse de Liviu Dragnea, Klaus Iohannis a luat lupta politică pe persoană fizică, reușind prin 3 ani de instrumentalizare a urii și discursului populist performanțele ca PSD să fie pe locul 3 la europarlamentarele din 2019 și să piardă guvernarea în luna octombrie a aceluași an.

Părea că "visul de aur" se împlinește

După doar un an cu „guvernul meu” Ludovic Orban în funcție, PSD câștigă localele și parlamentarele din 2020, iar după încă un an cu "guvernul meu" Florin Cîțu la Victoria, partidul condus azi de Marcel Ciolacu s-a instalat confortabil la guvernare, în aplauzele lui Klaus Iohannis, care laudă actuala coaliție ca pe adevăratul său "vis de aur".

Rezultat în urma altoiului cu urmașii direcți ai FSN-ului condus de Ion Iliescu, ultimul partid istoric al țării și-a tatuat pe siglă statutul de argat al Cotrocenilor. Deși istoria ultimilor 8 ani dovedește că asta nu le-a folosit la nimic. Ba dimpotrivă, dacă ne gândim la gluma care spune că astăzi PNL este cea mai mare organizație locală a PSD.

CONCLUZIA din ultimii 8 ani de zile

PNL a fost singur la guvernare doar unul, în mandatul lui Ludovic Orban, apoi a împărțit puterea cu USR în mandatul lui Cîțu, sfârșind prin a ceda mare parte din ea în actuala relație de client al PSD, condamnat fiind la tăcere și supunere.

În fine, deși comparația aceasta numerică între anii petrecuți efectiv la putere este ilustrativă, să mai subliniem și felul în care strategia "liderilor" din ultimii 8 ani a reușit să risipească încrederea de aproape 50%, aducând-o la 15%. 15% avea PNL și în sondaje, și in Parlament în 2004 și a guvernat aproape singur timp de 4%. Cu 50% încredere în 2015, partidul a stat în opoziție până în 2019, adică tot timp de 4 ani.

N-aș compromite această analiză cu numele actualilor protagoniști ai deciziilor, insă comparația dintre ei și sala pe care am văzut-o vineri mă face să conchid că PNL este pe ultimul drum.